Dimineata, lumea nu mi se mai pare atat de grozava, ma bomban si nu inteleg cum mi s-a parut ca un astfel de mod de viata mi s-ar potrivi! Dusurile sunt pe dealul urmator. Adica ma imbrac, cobor dealul, trec valea si urc alt deal! Si inapoi in ordine inversa!
Imi iau prosopul, am grija sa am toate cosmeticele biodegradabile, chiar si pasta de dinti si plec, bombanind, in ghete...
La intoarcere, insa, sunt ferm convinsa ca cea mai buna varianta de a-ti incepe ziua e o plimbare de 800 m pe dealuri! O sa militez pentru asta de acum!
In Tamera, nu exista usi incuiate... nici unde dorm, nici la birouri, cantina, bar, nicaieri... Imi las laptopul si aparatul de fotografiat in diverse locuri, in centrul studentesc, si peste noapte, bagajele oriunde... fara grija. Pentru ca aici increderea trebuie sa fie totala. Altfel comunitatea nu rezista.
La 8.30, la guest house ne asteapta Sylvius, unul din ghizii comunitatii, un barbat uscativ, bronzat, cu o privire vesela. E aici de 11 ani, cu toata familia, ce include doi baieti. Ne prezentam intre noi, suntem deocamdata 13 in grupul ce urmeaza Introduction week (saptamana de introducere). Suntem de diferite nationalitati, din Brazilia, Canada, Australia, Germania, Elvetia, Austria, mai multi din Germania, si doar un portughez, mezinul grupului.
Tamera e intinsa pe 134 de hectare de dealuri, spuneam, iar forma domeniului seamana cu un vultur care aterizeaza. Sunt aici din 1995, dar primii pasi au fost facuti in Germania, din 1978. Fondatorii sunt un teolog, Sabine Lichtenfels, un sociolog Dr. Dieter Duhm si fizicianul -si in acelasi timp muzician- Charly Rainer Ehrenpreis, pornind la intentia de a crea o universitate alternativa care sa predea reconectarea umanitatii cu natura. In jurul ideii s-au adunat imediat specialisti in bionica, arhitectura, cymatica, tehnologia informatiei, medicina, dar centrul de cercetare pe care l-au infiintat in sudul Germaniei n-a rezistat conflictelor interne ale grupului...aceleasi povesti vechi de mii de ani...putere, gelozie, bani!
Oamenii cei mai avizati, experti, toti animati de cele mai bune intentii, care doreau pacea lumii nu erau capabili sa traiasca in pace si armonie intre ei, de fapt!
Ce sanse are un proiect, atunci, oricare ar fi el, mare sau mic sa reziste? Cum sa vindeci, cum sa faci o baza solida pentru orice demers comun? Fie el pacea lumii?
Nu existau studii in acest sens, asa ca fonatorii au decis sa experimenteze timp de trei ani sa traiasca intr-o comunitate de 15 persoane, fara posibilitatea de a ceda, ca sa inteleaga si sa poata construi pe alte baze. Au studiat structurile decizionale necesare unei comunitati, cum tratezi greselile, printre altele. Au invatat atunci ca trebuie sa fie interesati unul de celalalt, valoarea comunicarii autentice, au invatat sa construiasca incredere. Asa s-a ajuns ca sursa violentei sa fie investigata mai adanc, si astfel s-a atins un nivel considerat foarte intim si privat, s-a ajuns la iubire, parteneriat, la trai impreuna, la Dumnezeu, si chiar la sexualitate.
Mai departe, toata experienta a fost transpusa de catre Dieter Duhm in Teoria Politica, a carei idee centrala este ca o mica schimbare undeva pe Pamant influenteaza totul, ca intr-un organism, drept urmare pacea mondiala porneste de la pacea locala si in ultima instanta de la pacea intre noi si din noi.
De la aceasta teorie si pana la Tamera, Centru de Cercetate pentru Pace, drumul a trecut prin conflicte cu biserica si cu mass-media din Germania, bineinteles, alte proiecte ca ZEGG- Centru de Seminarii pentru Experimental Cultural Design in Berlin, cercetari despre delfini, tabere initiatice in desert in diferite tari...Asa au ajuns in Portugalia, in Alentejo, in 1995, fiind in cautarea unui loc pentru o tabara in care oamenii sa poata sa se redefineasca, regaseasca, conditiile nefamilare fiind cele mai propice pentru o astfel de introspectie. Terenul a fost cumparat cu ajutorul unor donatii private, cu cativa oameni au fost incepute lucrari de reimpadurire, de amenajare, iar in scurt timp aici a putut sa functioneze in corturi o Universitate de Vara cu peste 100 de cursanti, pe teme de energie, ecologie, cercetari si educatie pentru pace, dar realizata de o comunitate care invatase sa se cladeasca altfel!
Si totusi, acum, cand povestesc, sunt in acelasi desert!
Si totusi, acum mergem pe malul unui lac... imens, apoi pe langa altul si altul...Nuferi, stuf, pesti imensi, portocalii se vad in apa... E plin de flori, totul e verde, aerul e ca la munte, e umed si racoare...
Am chemat un specialist in design, pe Sepp Holzer, un austriac, spune Sylvius. Ne-am plans ca nu avem apa si ne-a replicat ca avem mai multa decat ne trebuie! Faceti lacuri! Lacuri, cand nu aveam decat un mic izvor, vroiam sa ne cultivam pamantul, sa il revigoram, caci e aproape distrus, de unde atata apa?
De la ploaie. Ploua iarna, nu? a fost replica li Sepp.
Da, dar nu iarna ne trebuie, vara totul se usuca, iarna nu creste nimic...
Sepp le-a demonstrat ca pe pamantul lor, intre doua dealuri, din cele pe care le tot pomenesc eu, vine apa proaspata, dulce, cat sa faca o conducta pana la Barcelona, de peste 1500 de km, cu sectiunea de 1 metru patrat, in fiecare an! Si lacul se face in cateva luni, cu un baraj din materiale naturale, locale...
Le-a luat ceva sa se obisnuiasca cu ideea, cand povestesc mi se pare simplu, am trecut pe langa lac de zeci de ori, deja. Dar nu ne-am gandit la solutia asta... Cate situatii de acest gen sunt in lume! Locuri ca India, unde ploua dar oamenii cred ca sunt dependenti doar de Gange, care scade vazand cu ochii?
Cat de grozav ar fi ca fiecare sat sa aiba un lac? Cata apa primim, de fapt si nu o vedem?
Chiar si pentru inundatiile care sunt acum, la noi, ar fi o solutie! Sa strangem apa in lacuri si sa o folosim cand avem nevoie?
Suntem cu totii bulversati. Trebuie sa fie ceva complicat, e prea simplu... Cata hrana ar putea creste fiecare comunitate? Plus pamantul care e revigorat. Plus schimbarea de temperatura si de umiditate? Plus humusul care este luat din viitoarea albie a lacului si e dus unde e nevoie? Cate vai pe care se formeaza suvoaie acum ar fi transformate si ar deveni o binecuvantare?
Trecem pe langa trei lacuri, deja, unul are peste 12 m adancime, cateva hectare ca suprafata, altul e in curs de umplere, altul e de-abia inceput. Dureaza un an sau doi sa fie plin, dar dureaza doua trei luni sa il construiesti, si dupa prima ploaie se poate folosi. Fara pompe, motoare, betoane, tehnologie inalta, costuri cu energia electrica... Plus pestii care pot trai natural, fara hrana artificiala, plus tot ecosistemul lacului, care se genereaza singur!
Portughezii vin in vizita la Tamera si se minuneaza... o oaza in desert! Au un proiect de 1000 de lacuri in Alentejo, acum. Si proiectul e un model pentru intreaga lume, ca solutie pentru Apa, ca baza a pacii in lume. Caci daca este apa, este hrana, este lemn, este caldura, este viata pentru toti!
Si eu ma minunez, cum se leaga toate...Cate razboaie, neintelegeri si lupte cu vecinii ar fi evitate? Multe, cu siguranta, cred eu, in naivitatea mea asumata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Invitatie deschisa pentru comentarii!