12. Promisiunea

PROMISIUNEA

Am invatat cu aceasta ocazie sa fiu mai atenta cu ce promit.... caci aseara povestea nu a venit, si imi cer iertare!

E ciudata povestea despre scris... nu e atat de simplu precum pare. Sa scriem teoretic stim cu totii, ne asezam o foaie/new blank document in fata si incepem sa scriem ce vrem sa spunem. Cuvant dupa cuvant, propozitie dupa propozitie, fraze, introducere, cuprins, incheiere. Toti avem ceva de spus, de comentat, pareri si opinii, cuvinte nenumarate se inghesuie in capul nostru. Si totusi, nu e de loc asa. Sau cel putin, la mine nu functioneaza dupa cum vreau eu. Si nu am pretentia ca sunt vreun scriitor, ca sa sustin ca am talent sau ca am vreo muza sau inspiratie. Si totusi, am constatat pe propria piele/hartie virtuala, ca lucrurile nu sunt simple, nici macar cand e vorba de scris.

Uneori, cuvintele nu vor sa iasa la rampa, pur si simplu! Daca insist, eventual cateva ies pe rand, dar nu se inteleg, se cearta intre ele si nu vor sa stea in aceeasi propozitie, nu stau unele dupa altele. Si le tot aranjez, le sterg, le mut, le aduc alte cuvinte in ajutor, incerc sa le fac sa stea in pozitia in care se vede povestea, dar nu merge. Nu hotarasc eu aici, se pare. Oricata bunavointa sau buna intentie sau oricat as vrea sa imi tin cuvantul, nu am nici un argument sa le impresioneze. Incep, se urnesc greu, se poticnesc, rescriu, reincep, regandesc, pana renunt, infranta.

Alteori, povestea curge, cuvintele curg siroi din pixul sau degetele mele, aproape ca nu pot sa tin pasul, amortesc scriind in aceeasi pozitie cu orele. Nici nu ma mai dezmortesc, uneori, de teama sa nu se risipeasca vraja...

Nici cu umorul nu e mult diferit. Uneori nu vrea sa iasa din barlog, oricat as argumenta ca ma plictisesc! Alteori, ma iau la misto, rad de mine, nici nu pot sa ma iau in serios, chiar sa vreau.

Si am invatat sa ma supun, caci nu guvernez, se pare, aceasta zona. Asa ca scrisul este in valuri. Azi pot sa nasc doua fraze chinuite, sau chiar 50 de pagini. Pot sa povestesc 20 pagini despre ce mi-a trecut prin minte in 10 minute sau sa descriu ce s-a intamplat o luna intreaga in zece randuri. E ca navigatul pe mare... Nu e suficient sa intind panzele ca vantul sa inceapa sa sufle si sa ma mai si poarte in directia in care vreau.

Uneori, prind cate o rafala de vant care e scurta, dar povestea e intensa, si intr-o pagina sunt profunde experiente de viata, alteori nu e nici o adiere de vant si stau pe loc...

Alaltaieri am promis ca spun povestea aseara, iar aseara povestea nu a venit. Asta seara, am simtit ca bate vantul, so to speak, am intins panzele repede, si surpriza- uite ce scriu! In loc de scuze si povestea despre permacultura, eleucubrez si dau vina pe ceva ce aduce a inspiratie, care vine si pleaca dupa cum vrea.

Asa ca am invatat sa nu mai promit sa ajung intr-un port anume, caci nu stiu nici daca va fi vant, sau daca va fi, in ce directie va bate. Zile intregi nu sufla un firicel, alteori umplu un caiet intr-o zi. Caci nici nu sunt in stare sa tastez atat de repede cat vin cuvintele si atunci un pix Bic e perfect, caci conteaza si cat de greu e pixul. La Lisabona, am terminat un pix intr-o zi...

Nu scriu doar blogul, mai multe si mai adanci trairi sunt in caiete, cu gandul ca poate, intr-o zi, ma voi hotari sa o public o carte.

Si ca un batran lup de mare care cam presimte ce vant adie, am inceput parca sa simt vantul pentru blog, sau vantul pentru caiet...caci au gusturi diferite. Si nu am decat sa ma las purtata de vant, de val si sa nu ma impotrivesc. Si poate de aceea mai lipsesc cateva zile, uneori, dar nu pentru ca va uit, ci pentru ca povestea nu e gata si inca nu vrea sa iasa pe scena.

Sunteti in mintea mea in fiecare zi, a fost un soc pentru mine sa constat. Si simt conexiunea cu voi, nu ma simt niciodata singura atunci cand scriu, ci parca am sute de prieteni carora le povestesc. Fiecaruia in parte. Si va multumesc ca existati, de celalta parte a acestei oglinzi.

Si inca nici nu am inceput sa povestesc bine... Am multe si vor urma si mai multe, doar ca in ritmul lor, se pare.

Dar va provoc si eu pe voi sa scrieti...poate sa imi scrieti si mie... ce vreti sa aflati? Am o lista de peste 50 de intrebari, sunt convinsa ca aveti inca 500... Ce ati astepta de la un eco village? Ce sperati sa va aduca? Haideti sa facem acest drum impreuna! Sa curga si cuvintele voastre!

Le astept!