Vreo 15 oameni, inarmati cu cateva seceri, am ajuns pe marginea unui drum prafuit, langa un lac - man made. Intre drum si lac, flori de camp multicoloare si iarba inalta, de o frumusete salbatica... Aici sunt copacii, ne spune Herman...
Unde? glumeste, probabil...
Descoperim ca iarba inalta ascundea paturile, un fel de brazde largi, specifice in permacultura...
Am primit fiecare in grija cate o brazda, sa o ingrijim, adica sa taiem iarba si florile de camp, pentru a face loc soarelui sa ajunga la copaceii care prinsesera viata dedesubt... Cu greu am inceput sa ii descoperim, aveau 2-3 centimetri, si erau plantati din loc in loc, pe paturi.
Trebuia sa avem grija sa nu ii smulgem, sa nu ii afectam, sa nu ii confundam cu alte plante... Iar din iarba inalta, tebuia sa protejam si sa pastram floarea soarelui, care avea cam 40 cm inaltime, fragila si subtire, plantata special sa tina umbra si sa protejeze copaceii.
Asa ca nu era chiar simplu, trebuia sa fii atent.
Permacultura nu categorizeaza si invalideaza plantele, dupa folosinta lor in interesul nostru, ci le integreaza in circuit, asa ca tot ce am taiat trebuia asezat inapoi pe brazde, printre copacei, ca sa devina hrana pamantului... Nimic nu se pierde, nimic nu se scoate din circuit, totul e utilizat.
Randul meu este cu plante de soc... fiecare rand e diferit, sunt adunate semnite din toata lumea si sunt prezervate, sunt recreate ecosisteme integi, nu doar ce nefoloseste acum.
Cand vor creste putin mai mari, vor fi plantate pe pamaturi pregatite de porci, cum v-am povestit.
A durat cam o ora, un fel de lectie deschisa despre ecologie, ecosisteme, echilibru, calitatea pamantului, a solului, despre clima si integrarea omului, nu ne saturam sa il ascultam pe Herman si sa-i punem intrebari...
Ne uitam in urma noastra, intr-o joaca, pe randul meu, sunt cam 10 plante pe metru, lung de vreo 5 metri, deci am scos la lumina 50 de arbusti de soc... Le zambesc, mama face o socata minunata, Ileana, vecina prietenei mele Oana face o dulceata de competitie din fructe, imi place si mirosul, diminetata se bea apa cu flori de soc, in Tamera, deci am o relatie speciala pe care am intarit-o acum.
Matematica nu imi da pace, am iubit-o realmente, ma inclin si azi in fata D-lui (pe atunci Tov.) Diriginte Cracana, deci calculez 15 oameni x 1 rand x 5 metri x 10plante/m= 750 de copacei ingrijiti.
Daca iei in considerare ca un copac are nevoie de cel putin vreo 3m in jur, probabil ca am ingrijit copacii pentru un hectar de padure!
Mult, daca te gandesti ca o padure se planteaza o data! un singur gest, anul acesta, si padurea va putea dainui secole... Cand il auzi pe Herman vorbind despre secole, timpul ti se pare nerelevant. Nici nu conteaza, nici pentru noi, cand s-a plantat o padure. Conteaza ca exista.
La fel, pentru noi si urmasii nostrii, e important sa o plantam, caci timpul trece oricum. Cu sau fara padure, insa, istoria e diferita.
Plecam fericiti... n-am plantat noi inca un hectar e padure, dar e mai aproape de realitate, sigur a contat.
In alta zi, am fost la sera, am pus seminte de copaci in rasadnite, le-am udat si am vazut cum cateva mii de copacei au prins mai multa viata. Cateva mii x 10 mp, egal cateva zeci de mii de mp, adica cateva zeci de hectare. Sa zicem cinci mii de plante = cinci hectare.
E putin cand te gandesti ca avem nevoie de milioane de hectare. E mult cand te gandesti ca asemenea gesturi sunt aproape inexistente. E putin cand te gandesti cate consumam in fiecare zi...
Am ramas induiosata de cat de firavi erau stejarii, pinii, toti vajnicii arbori pe care ii stim, cand au sute de ani, acum erau pui, puteai sa ii darami cu cateva picaturi de apa... si aveau nevoie de noi, sa ii ajutam sa redevina plamanul nostru.
Era ca si cum imi ceream iertare, n-am stiut, iertati-ne,de data asta am inteles, nu vom mai fi iresponsabili, reveniti langa noi si dati-ne oxigen si umbra si pasari si viata!
Tamera si celelalte eco village ar putea apropia oamenii de natura, de natural. Acest proiect in care tu esti implicata, prin faptul ca-l impartasesti cu noi, mie-mi reaminteste despre indatorirea pe care o avem noi oamenii, cu Casa Noastra, Pamantul, mediul in care traim, acela de a-l pastra curat si de a-l imbogatii continuu.
RăspundețiȘtergereIn scoala generala am fost la plantat de brazi, pe munte, la Crizbav si atunci am vazut cat este de greu sa plantezi puieti de arbori. Uneltele folosite si terenul foarte stancos ne-au provocat in scurt timp bataturi mari. Eram destul de mici atunci 10-12 ani. Am ramas de atunci cu convingerea ca trebuie sa respect arborii mai mici sau mai mari, pentru ca efortul pentru a-i avea este mare...