29. CAUT SCOALA PENTRU DEZ-INVATAT!

NU MAI VREAU SA INVAT! VREAU SA DEZ-INVAT!

Toata lumea vorbeste azi despre educatie. Si eu vorbesc, ca toata lumea…

Si tot framant idei, si sunt in extaz cand se pomeneste din ce in ce mai mult de creativitate, ca resursa fundamentala, evident. Sa nu ne mai minunam doar cand apare ceva nou pe raft, generandu-ne frustrarea de a nu ni-l permite sau frustrarea ca nu noua ne-a venit ideea asta ingenioasa! Ce ar fi sa avem curajul de a ne umple rafturile mintii intai de propriile idei, apoi de a gasi curajul de a le si pune in practica?

Ne trebuie curaj pentru asta. Poate credeti ca ma refer la curajul de a actiona pentru a ne realiza visele. O sa replicati ca ne lipsesc si resursele, caci idei, noi, romanii, mai avem prin pod.

Nu vorbesc de curajul de a actiona. Sa actionezi, e deja prea departe. Mai lipsesc cativa pasi inainte de a actiona.

Cred ca nu avem curajul sa ne imaginam ca vom avea success. Si fara asta, orice actiune este in zadar, oricat de curajoasa ar fi ea. Ne punem gaj casa si ne aruncam cu curaj in gol! Nu recomand, daca esti convins ca acolo e un gol! Il vei gasi, tot ce e probabil.

Invatam sa facem actiuni, invatam sa respectam proceduri de lucru, strategii in care sa analizam punctele slabe si punctele forte ale pietei, ale concurentei, invatam sa fim persuasivi, incapatanati, tenace, sa aplicam tehnici si sa fim atenti la reactiile celorlalti, sa vanam oportunitati, sa gandim ce actiuni sa facem: o noua campanie, o noua negociere, o alta abordare, sa jucam jocul, incercand tot timpul sa obtinem avantajul, pozitia, rezultatul, cota de piata, ca apoi sa redefinim urmatoarea baricada… Dar ne pregatim si ne gandim tot timpul la ce sa evitam, ce pericol ne paste.

Unde se invata in scoala sa visezi si sa imaginezi scenarii de success? Ce inseamna, cum se traieste un succes? Cum se cladeste, cu ce atitudine? Succesul nu se cladeste cu skills-uri, cu calificarea, nu e suficient, stau marturie milione de oameni super calificati si super talentati, care nu isi vad visele realizate, doar pansate cu un salariu decent. Nu vreau sa minimizez importanta acestei variante de trai, dar cred ca putem mai mult. Putem fi mai impliniti, putem trai mai frumos si mai plenar, vazandu-ne ideile fructificate si beneficiind de pe urma lor.

Cred intr-o lume mai buna cu toti oamenii, o lume in care toti oamenii sa poata sa isi permita sa faca toate experientele pe care si le doresc. Vrei sa te ocupi de caini, sa o poti face, fara grija ca nu ai ce sa mananci. Vrei doar sa gatesti, sa o faci fara grija ca nu vei avea bani de haine, vrei sa calatoresti, sa poti sa o faci fara sa sacrifici intalnirile cu prietenii, vrei sa ai o casa, sa nu trebuiasca sa nu dormi de frica ratelor, vrei sa te bucuri de un tablou, sa ti-l poti darui, nu doar o poza cu el! Sa poti sa siguri cea mai potrivita scoala, cel mai bun tratament, cele mai ecologice tehnologii. Sa poti sa te bucuri de confort si de armonie, de buna stare. Si nu doar unii oameni, ci toti. Nu e comunism, nici socialism, e mai mult de atat. E ceva inca nedefinit, neclasificat, dar nu cred ca cineva nu ar dori asta. Doar ca nu credem ca e posibil. Sau credem ca se poate, dar nu pentru toti, si ne anulam orice sansa. Gasim un milion de motive sa ne convingem ca nu se poate.

Nici macar nu avem curajul sa ne inchipuim o astfel de lume. Ce sa mai spun de curajul de a trece la actiune, sa o facem posibila?

Ok, pot sa inteleg, ne e teama sa fim dezamagiti, daca nu se realizeaza? S-a mai incercat, si a iesit cam prost. Bun motiv sa nu mai incercam! Poate am vazut ce nu a mers si acum am putea sa facem o noua formula, ceva ce nu s-a mai incercat, dar beneficiaza de experienta de mii de ani de organizare a omenirii de pana acum?

Dar ce vorbesc eu, am ajuns prea departe. De fapt, ma invart in jurul aceleiasi idei, dar de la o distanta mai mare. Sa ma intorc de la societate la viata personala, ca sa fie mai putin infricosator.

Incepusem sa spun ca nu avem curaj sa ne imaginam ca avem succes. In viata noastra personala, in proiectele noastre. O noua cariera, sau un alt stil de lucru, cu libertate de miscare, o familie armonioasa, o masina care sa nu ne vicieze aerul, o sanatate mai buna, vigoare si bucurie de a trai, intelegere cu politicienii, orice, ne e greu sa ne imaginam cum am vrea sa fie, de fapt!

Ne oprim la poarta spre visare, caci in buzunare avem neincredere, indoieli, frici, experiente nereusite, exemplele prietenilor, citim in ziare si vedem la televizor stiri despre ce nu se poate. Si visam mic, tanjind langa intrarea pe poarta viselor marete, a celor pe care le-am dori cu adevarat. Cumparam reproduceri ieftine, la imprimanta, ale magnificului tablou care ar putea fi viata noastra.

Daca era sa fie dupa parerea oamenilor, nici avioane nu zburau, caci se demonstrase stiintific acum un secol si ceva. Totul e imposibil pana cineva il face posibil. Cineva care face un lucru posibil, crede intai, isi imagineaza ca e posibil. Si are sanse sa reuseasca. Poate nu din prima, poate nu usor, dar primul pas care face posibil orice este sa isi imagineze ca reuseste. Pe asta se bazeaza atitudinea unui om care se bucura de succesul proiectelor sale. Nu doar pe cunostinte, calificari si diplome, nu pe scanarea mediului sa vezi daca ai loc, daca e momentul, daca e cerere de piata sau daca e criza sau nu in acel domeniu. Chiar daca mai esueaza, nu reunta. Invata si merge mai departe, imagineaza alt drum cu final fericit.

Si, iertati-mi acoladele, revin la educatie.

Unde se cladeste curajul de a visa azi in educatia noastra? Nu doar a copiilor. A noastra, a tuturor. Cine ne invata sa avem curajul de a ne imagina ca reusim? Poate ca vom include in materiile pe care le predam, candva, Exercitii de imaginatie pentru viata pe Pamant. Vorbesc serios. Poate am capata un sens si o directie, nu am trai in fiecare zi acelasi scenariu, ci ne-am duce cat mai aproape de ce visam. Caci in viitor, la scoala, ni s-ar spune ca e in regula sa visam. Nu ca pana acum.

Nu mai visa atat, imi veti spune! Exact asta e problema. Eu vreau sa visez. Vreau sa imi imaginez. Si vreau sa realizez ce visez.

Dar am si eu, ca voi toti, pietre care nu ma lasa. Am indoieli, am dubii, am experiente nereusite, am bagaje de neimpliniri, tot arsenalul. Nu atat de mari sau multe ca altadata, dar tot isi mai fac simtita prezenta, cateodata. Si as urma o scoala care sa ma dezvete de multe. O scoala pentru oameni formati, invatati deja, si mai ales pentru ei.

Nu vreau o scoala care sa imi mai adauge peste ce stiu, alte informatii. Nu vreau alte abilitati, alte calificari, desi poate o engleza mai putin balcanica n-ar strica.

Am nevoie de o scoala care sa ma curete de ce nu mai imi foloseste. Sa ma dezvete sa mai ascult de cei care spun ca nu se poate, sa ma dezvete sa ezit in deciziile mele, sa ma dezvete sa spun doar ce nu socheaza, sa ma dezvete sa nu am incredere in oameni, sa ma dezvete sa visez confortabil, sa ma dezvete sa ma indoiesc de intentiile celorlalti, sa ma dezvete sa cred ca e prea greu, sau ca visele mele sunt prea indraznete, sa ma dezvete ca n-am putere suficienta, sa ma dezvete de tot ce ma impiedica sa fiu mai mult, sa ma dezvete ca nu e suficient cat fac si ca trebuie sa ma straduiesc mai mult, sa ma dezvete ca intre oameni nu e posibila cooperarea pasnica. Si multe altele pe care le-am invatat, cu sarg, pana acum, ca un copil cuminte. Stiti si voi.

Oare mai vrea cineva sa urmeze o astfel de scoala?

Daca nu mai e nimeni amator de scoala de dezvatare, haideti macar sa nu mai invatam copii sa formeze aceleasi sabloane care ne limiteaza pe noi. Caci asta nu se face doar la scoala, o facem si noi in fiecare zi, spunandu-i copilului: AI GRIJA! (si marcam in gand de toate...)

Poate ar fi mai potrivit: Fii fericit si bucura-te de viata, te iubesc!

Deci, caut scoala, sau macar colegi de scoala. Caci lumea arata ca si cum ar avea nevoie grabnica de niste vise mai frumoase!

27. Meet the neighbors. Un cosmar reinterpretat...

Meet the neighbors! Un cosmar interpretat altfel…

Din Marele Dictionar de Neologisme:

COMUNITÁTE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau ființe; posesiune în comun. ◊ (Dr.) C. de bunuri = regim al bunurilor soților, în temeiul căruia bunurile dobândite cu titlu oneros în timpul căsătoriei aparțin, cu excepțiile prevăzute de lege, ambilor soți, care au deopotrivă, dreptul de a le administra și de a dispune de ele. 2. Grup de oameni cu interese, credințe sau norme de viață comune; totalitatea locuitorilor unei localități, ai unei țări etc. ◊ C. lingvistică = grup de oameni care comunică între ei folosind același idiom (limbă, dialect, grai). 3. Ansamblu de organisme vegetale și animale între care se stabilesc relații de existență și interacțiune.
Din Wikipedia:

The term community has two distinct commutive meanings: 1) Community usually refers to a larger than a small village that shares common values. The term can also refer to the national community or international community, and, 2) in biology, a community is a group of interacting living organisms sharing a populated environment. A community is a group or society, helping each other.

In human communities, intent, belief, resources, preferences, needs, risks, and a number of other conditions may be present and common, affecting the identity of the participants and their degree of cohesiveness.

Since the advent of the Internet, the concept of community has less geographical limitation, as people can now gather virtually in an online community and share common interests regardless of physical location. Prior to the internet, virtual communities (like social or academic organizations) were far more limited by the constraints of available communication and transportation technologies.

The word "community" is derived from the Old French communité which is derived from the Latin communitas (cum, "with/together" + munus, "gift"), a broad term for fellowship or organized society.[1] Some examples of community service are to help in church, tutoring, hospitals, etc.


Nu pot sa nu remarc ca avem definitii diferite: noi, romanii plasam limita comunitatii la granita tarii sau a localitatii, in cel mai bun caz. Impersonal si statistic. Altii inteleg si traiesc comunitatea la nivel mai apropiat, ca un grup de oameni care se ajuta intre ei.-

Comunitate, pentru noi, romanii, suna destul de desuet si lipsit de continut…ce inseamna comunitatea? Cuvantul ne aduce cateva imagini stereotipe: sa curatam gradina blocului, sa strangem hartia si sa o reciclam, sa salutam vecinii sau sa facem o intalnire pe an, la sedinta blocului. Repede, sa scapam si sa bifam ca am avut si anul asta simt civic si ne retragem grabiti in propriile cutii, frumos zugravite cu o atent aleasa nuanta de unt, in fapt vinarom din ultima colectie by Bricostore.

Ne-am obisnuit sa ne raportam la persoana noastra si apoi urmatorul nivel, la societate, la intreaga tara. Sau am descoperit ca apartinem de un oras, sau comuna, mai ales de cand –lately- miza pentru fotoliul de primar a devenit interesanta (nu pentru noi, evident) si lupta, drept urmare, acerba.

Am mai intuit, simtit, mai nou cateva idei, ideea de grup profesional sau de varsta, sau de nivel economic, care simtim ca ne reprezinta in anumite directii si cu care avem preocupari comune, implicit perspective asemanatoare asupra vietii. Lumea vazuta prin ochii economistilor, impartita in conturi si balante de plati, depuneri pe 25 ale lunii, e foarte diferita de cea vazuta de medici, care se confrunta cu suferinta, indiferent de data, livrata pe usa spitalului. Lumea salariatului la stat si lumea salariatilor la multinationala…Aceeasi lume, vazuta diferit. Evident, ce vede un adolescent nu e acelasi lucru cu ce vede mama lui, referitor la aceeasi situatie, exemplu statul pe net. Si nici unul nu e complet gresit as spune, si e bine sa fie asa, si nici unul din ei nu are dreptate.

Nu vreau sa demonstrez ca suntem previzibili sic a putem fi categorisiti, frumos, standardizt, cu label cu cod de bare, ca la supermarket. Caci desi avem aceeasi profesie sau hobby, suntem foarte diferiti si ne despart mii de detalii, nu putem fi definiti, niciunul din noi, de vreun sablon. Dar incontestabil, facem parte, cu sau fara voia noastra, din diferite comunitati, cea profesionala, cea sociala, cea de varsta, cea locala, ca impuse…in afara de comunitatea adoratoarelor de pantofi cu toc sau a iubitorilor de Star Treck, unde e pe alese... Ne place sa fim parte din unele comunitati, ne mandrim si dam valoare cardului de membru in Clubul de Fitness Ecologic, dar ignoram total alte comunitati din care facem parte. E mai usor sa intram in comunitatea sustinatorilor protectiei ursului panda in China, decat sa recunoastem ca suntem parte din comunitatea femeilor divortate din cartierul de Nord sau din Timisoara.

Comunitatea exista, independent de implicarea sau de atentia noastra. Comunitatea e definita de conditii comune. Si vrem, nu vrem, suntem afectati cu totii de ceea ce se intampla intr-o comunitate care ne cuprinde si pe noi. O noua serie Star Treck? Egal un val de entuziasm in comunitatea iubitorilor lui. O noua lege privind modificarea varstei de pensionare afecteaza direct pe cei in preajma acesteia, indiferent daca se simt sau nu reprezentati de grupul de varsta. Mai mult sau mai putin afectati, asta e discutabil. Unii se bucura, au timp de crosetat, altii vor la munca, caci ii tine in priza. E evident ca schimbarea regimului de lucru al medicilor ii va afecta pe toti sau o noua lege a pescuitului va produce valuri intre pescari.

Pana aici, nimic nou…suntem foarte flexibili, mai nou, trecem de la un domeniu la altul si intram si iesim dintr-o comunitate de angajati si intram in cea de free-lanceri, de exemplu. Identificam alte perspective, alte prioritati, alte regului scrise si nescrise.

Dar hai sa ne apropiem de comunitatea locala. Suntem mandri de locul natal, iubim orasul sau satul in care stam, cu toate bombanelile aferente.

Avem multe de comentat, multe de facut, dar nu prea e treaba noastra, ne gandim, avem primari, am ales din ce am putut, asta a fost oferta, i-am votat, sa se ocupe.

Si cam atat?

Dar exista si comunitatea cartierului…nu prea ne identificam, e tot la un nivel prea general…

Exista, desi nu va fi agreabil ce spun, comunitatea strazii si comunitatea blocului. Chiar si a blocurilor invecinate. Sau a caselor invecinate, pentru norocosii care stau la casa.

Si vestea minunata este ca faceti parte din comunitatea strazii! Si din comunitatea blocului, evident. Nu aveti incotro, odata ce traiti acolo, va reprezinta. Chiar daca stati cu chirie, chiar daca vreti sa va mutati in Militari, acum, cat stati in Primaverii, sau in Drumul Taberei, sau in Cotroceni, faceti parte din acea comunitate, va place sau nu.

Nu cred ca ne-am simtit vreodata parte din comunitatile astea. In cel mai fericit caz ne salutam cu vecinii de bloc, in casa scarii. Pe strada nu prea ii vedem. Atat. Ba nu! Stim si locurile de parcare, care masina unde trebuie sa fie, desi nu stim cui apartine exact, doar ca vine pe la 7 seara, plus situatia locativa a vecinului de sus, are doi copii, dar tropaie cat o armata. O doamna de la etajul 7, care saluta intotdeauna, desi nu stim cum o cheama, doi tineri care sunt imbracati extravagant si doua mame care duc copii smiorcaind dimineata, la gradinita. Si lista de restantieri, in care se remarca aceleasi apartamente, cu incapatanare, de 4 ani. Femeia de serviciu si administratorul, cutia de scrisori si zugraveala scarii, refacuta acum doi ani, cu greu. Trecem grabiti prin hol, aruncand un gand ca ar putea sa fie mai primitor, gresia asta e odioasa, dar deja trebuie sa scoti cheile din buzunar, deci gandurile despre liftul zanganitor au zburat si uf, bine ca am intrat in casa, unde eu hotarasc si unde e cald si bine, sa incui usa…am intrat in alta lume.

Cam asta e intersectia noastra cu comunitatea blocului. Plus o sedinta pe an cu comitetul de bloc, la care mai bine se duce sotul, ca de aia e barbat in casa. Gradina blocului e in sarcina nimanui, poate cei de la parter ar trebui sa se implice mai mult, doar e sub nasul lor si ei s-ar bucura de vedere, nu? Si oricum numai de asta nu avem timp, poate altii, pensionari, ca au timp berechet…

Ok, si care este faza…suntem parte din comunitate. Si ce daca? E ceva de facut aici, altfel decat am facut pana acum?! Asa e de cand lumea, la bloc. Sau pe strada, doar nu vrei sa ma duc sa socializez cu toata lumea?

Ce ma intereseaza sunt lucrurile legate de pasiunile mele, de profesia mea, de banii si de siguranta mea, de implinirea mea si a familiei mele.

Dar tocmai despre asta este vorba…toate acestea sunt in legatura directa cu comunitatea.

Tocmai comunitatea asta – cei din bloc, cei din blocurile alaturate- e cea care poate sa iti ofere cel mai grozav dar: implinire, statut profesional, siguranta, chiar si bani. Si tot ce trebuie sa dai in schimb este atentie si putina implicare, doar atat.

De aici incepem sa discutam serios…

26. Anormal este noul Normal!

Anormal e noul normal…ciudat e noul obisnuit… NU STIU este noul raspuns valabil!
Simtiti cum se schimba lumea? Simtiti cum avem un nou normal, care era anormal pana de curand?
Poate prea incet, ar raspunde unii… nu e nimic schimbat, dacat ca e criza, ar spune altii…

Si totusi, lumea s-a urnit din loc. Ca un urs care a dormit, dar simte ca se apropie primavara, face mici miscari sa se dezmorteasca. Incet, incet, imperceptibil uneori, fara zgomot, chiar in timp ce ursul mai sforaie inca, cate un muschi se trezeste. Blana e inca inghetata de iarna, dar simti cum sangele incepe sa curga mai repede si sa o incalzesca, simti cum pulsul creste. Va mai dura putin pana se va trezi, se va intinde, pana se va ridica, cautandu-si drumul catre iesirea din barlog. Dar asta nici nu conteaza acum, iarna in care a hibernat a fost lunga, trezirea va fi rapida. E fascinant sa vezi cum se trezeste la viata, anticipezi forta si energia care se simt din ce in ce mai mult in miscari… te intrebi cum de a fost atat de cufundat in somn, o iarna intreaga. Parea lipsit de forta, de aparare. Dar acum toata puterea si toata maretia se reafirma, te copleseste energia care se prefigureaza sub miscarile din ce in ce mai hotarate: Primavara e aproape, ma trezesc, nu mai e cale de intoarcere!

Multe se petrec in jurul nostru, chiar sub privirea noastra…suntem pe un val care ne poarta si credem ca stam pe loc, dar curentul e din ce in ce mai puternic si hotarat. Sunt doi curenti, de fapt, dar asta e alta poveste...

Am citit un studiu foarte recent, NEW SOCIAL SYSTEMS, realizat de Sparks&Honey pentru toamna 2012 (un studiu de acum sase luni ar fi irelevant sau cel putin depasit, as spune) despre noi tendinte, norme culturale si moduri de trai care au inceput sa devina, pe nesimtite, si foarte rapid, NOUL NORMAL! Nu va lasati pacaliti de numele haios al firmei, apartine grupului Omnicom, a doua agentie de publicitate din lume, a fost creata ca sa studieze noua cultura care se naste, ca sa o poata intelege mai bine si ca sa poata comunica cu ea…Nu prea ma dau in vant dupa ideea de publicitate, dar un lucru stiu: ca ne studiaza temeinic!

Normalul cu care am crescut este (as spune era) sa facem o scoala, sa plecam de acasa de la parinti, sa urmam o cariera intr-un domeniu pe acre l-am ales cu grija, sa gasim un sot/sotie cu care sa intemeiem o familie, sa ne facem propria casa, sa facem doi copii (de preferat), sa ne angajam si sa mergem la serviciu intr-un colectiv, sa ne reunim cu familia si sa mergem la biserica de sarbatori. NORMAL, nu? Ce s-ar putea schimba aici? E de cand lumea si asa va fi?!?

Hai sa vedem ce se intampla mai nou:

• Copii nu mai pleaca din casa parintilor, unii chiar se intorc sau parintii opteaza pentru a se muta la copii lor. O fi un fenomen ajutat de criza aconomica, dar altadata era inacceptabil ca un tanar in America sa locuiasca cu parintii, acum e chiar admirat!

• Sa fii gay sau lesbiana nu mai este un spectacol, chiar gigantul Google militeaza, prin Campania Legalise Love, pentru depasirea unor granite de neimaginat acum cativa ani. Asta n-ar fi nimic, sa fii gigant aduce si beneficii, dar in vara a avut loc prima casatorie gay buddista in Taiwan?!? Nimeni nu mai este surprins de idee, in mai toate filmele sunt personaje gay, Modern Family ne-a obisniut cu idea mai mult decat am crezut…

• Trebuia sa alegi bine O cariera, pentru toata viata, acum oamenii isi schimba domeniul si o data la trei ani, fara probleme, chiar e un dezavantaj la angajare sa spui ca ai lucrat in aceeasi companie o viata! Te asigur ca esti suspect, desi altadata era cel mai mare merit!

• Sa mergi la birou era visul si norma, totodata… Sa fii free lancer nu mai e nici asta o noutate. Acum am depasit si lucratul de acasa, e old news, un nou trend este co-working, shared workspace, un loc in care mergi ca la o cafenea, iti aduci eventual calculatorul si ai toata infrastructura de care ai nevoie, inclusiv cu cine sa bei cafeaua, si nimeni nu e sef, nimeni nu se uita urat ca ai luat 6 pauze de azi dimineata! Acum, in peste 500 de orase in 60 de tari, gasesti timp in birou, ieftin si fara complicatii. A umplut birourile golite de criza…Unul dintre investitori este si fondatorul Starbucks?!

• Sa fii parinte era rezultatul unui cuplu care reusea sa se inteleaga (sau poate nu, dar nu conta). Copilul era o motivatie in sine. S-au nefericit multi si multe pentru aceasta miza. Acum, poti intra pe www.familybydesign.com si vei gasi o comunitate de oameni care doresc sa devina parinti, sa isi asume rolul si sa fie cel mai grozav tata (sau mama), fara a se simti vreodata plictisit, captiv sau absent. Se numeste parenting partnership, parteneriat pentru a fi parinti. Fara divorturi, fara drame, fara trauma ca nu stii cine e tatal tau, fara asteptari pe care nu le poti indeplini, usureaza viata a milioane de oameni carora societatea le ingradea dreptul de a fi parinti in bariere nefiresti. Foarte professional si in deplin suport legal si de consiliere, se pare ca fructele acestor agreement sunt peste asteptari, tati care se implica mai mult decat s-ar fi asteptat la inceput, apar relatii noi, de incredere si de suport, relaxate si firesti.

• Un copil are intotdeauna un tata si o mama. Raspuns gresit. Poate avea mai multi parinti, trei, pentru moment. Dezbateri publice sunt in curs, pentru instituirea normelor. Totul a plecat de la necesitatea de a preveni boli genetice ce pot aparea din cauza genelor unuia dintre parinti, care au fost partial inlocuite cu gene functionale. Aceasta legiferare, caci tehnic este posibil, este asteptata de foarte multi potentiali parinti, iar enorm de multi parinti carora copii le sufera sau au murit din cauze care se puteau rezolva astfel, sustin aceasta idee.

• Ce mai e nou? Se prefigureaza o ambiguitate a sexelor, granitele sunt sparte…Un tata merge la scoala in fusta, ca l-a rugat copilul…sau tatii isi iau concediu de maternitate si stau acasa cu copii! Acum 10 ani cred ca nici nu intelegeam ideea…si nu prea mai conteaza asa mult ce gen esti, chiar sa fii femeie se dovedeste ca ai mai multa energie si stabilitate si creativitate si uneori sunt preferate in posturi de responsabilitate. Femei presedinte? Femei prim ministru? Cate stiti? 3-4? Sunt 20!!! In Elvetia, Argentina, Liberia, Lituania, Costa Rica, Mauritius, Serbia si Malawi, presedintele gandeste cu inima! In 12 alte state, printre care Germania, Danemarca si Australia, primul ministru poarta fusta! Si e doar inceputul… http://www.filibustercartoons.com/charts_rest_female-leaders.php

• Credinta, aici s-au miscat munti! Casatoriile intre oameni de religii diferite erau un sacrilegiu pana nu demult, ca sa nu mai spun de cele intre persoane de acelasi sex! Ca faci Yoga era un secret de pastrat, era normal sa fii incartiruit in biserica strramoseasca. Acum, Dalai Lama posteza pe pagina sa de Facebook(!) pe 10 septembrie, ca religiile lumii au devenit inadecvate:
  

  “All the world’s major religions, with their emphasis on love, compassion, patience, tolerance, and forgiveness can and do promote inner values. But the reality of the world today is that grounding ethics in religion is no longer adequate. This is why I am increasingly convinced that the time has come to find a way of thinking about spirituality and ethics beyond religion altogether” The Dalai Lama, september 2012
  
  Papa admite ca pot exista extraterestrii si pe Discovery se vorbeste in fiecare zi despre lumi paralele, Big Bang, God Particle, Extraterestrii care ne viziteaza, sunt showuri in prime time despre clarvazatori, contacte cu lumea mortilor, paranormalul asteapta in culise sa devina normal.
  
  Sunt congrese comune ale ideilor spirituale, rugaciuni ALL FAITH, desi fiecare e pe calea lui...Acum 10 ani nici nu ne-am fi imaginat asta... "Religion is like going out to dinner with friends. Everyone may order something different, but everyone can still sit at the same table."- His Holiness. The Dalai Lama
  
  Oamenii (nu toti, evident) au inceput sa studieze, sa inteleaga si nu se mai fereasca sa spuna in ce cred, in ingeri, in spritele naturii, in Univers,...si simt tot mai putin nevoia de a-i convinge, converti pe ceilalti. Se pune problema deschis daca teoria creationista sau evolutionista sunt valabile, ambele au lacune, oare ce le spunem copiilor?

• Inca ceva care prinde contur…comunitatile. Multumesc, aici, mi-au ridicat mingea la plasa, dar ma abtin sa detaliez… Grupuri de oameni care vor sa isi construiasca viata pe noi baze, autentice… Se vorbeste din ce in ce mai mult despre co-houssing, despre comunitatea locala, despre refacerea conexiunilor, au loc actiuni, au aparut chiar si monede locale, mii (MII) de initiative si proiecte sunt in curs, in toata lumea. Resilient communities, comunitati care se adapteaza, nu o vecinatate de cutii de beton, ci oamenii de langa noi…Un intreg cartier in Copenhaga, Cristiania, are propria moneda si legi, la fel in Italia, la fel in Anglia, cu rezultate uimitoare…sunt studiate si luate ca model de dezvoltare, de neimaginat acum cativa ani?!!?

• Daca ai o familie are cine sa te sprijine, ai la cine sa apelezi. Corect, dar daca n-ai? S-a gasit solutia, s-a inventata matusologia, matusi cool, care nu au copii si fac viata mai usoara, atat copiilor cat si parintilor http://savvyauntie.com, cu bucurie, entuziasm si mii de sfaturi si timp, este cea mai grozava matusa pe care si-o poate dori cineva. Vor urma frati, surori, bunici, probabil...?!

Se deschide lumea, se pare… Va las sa va delectati cu studiul, are pana si date comparative, cat de puternic este fiecare trend. Nu sunt curiozitati, cazuri izolate de facut stirile, o lume noua se naste…ride the wave! Deschideti usa pentru noul Normal, Anormalul de ieri!

http://www.slideshare.net/sparksandhoney/new-social-systems-content-network-deep-dive-report

P.S. Am inceput sa intalnesc din ce in ce mai multi oameni care sunt fericiti sa spuna ca nu stiu ce vor face maine, sau luna viitoare. Nu pentru ca au conturile pline de bani, nu pentru ca au un serviciu stabil, afaceri prospere sau pentru ca sunt disperati sau inconstienti. Din contra, sunt mai echilibrati si mai plini de vigoare si de energie decat au fost vreodata, mai fericiti decat cand aveau toate bifele pe lista de realizari! Si asta este NORMAL acum!

22. Solar Power in Tamera * Foto

Click pe oricare dintre imagini pentru a deschide galeria...

16. Povestea Tamerei despre reimpaduriri * Foto

Spuneam a am mers cateva zile sa ingrijim pomii... Am zambit, ca si voi, probabil, acum... Ce pot face cativa oameni, intr-o joaca, cateva zile... mai nimic, e doar marketing!

Vreo 15 oameni, inarmati cu cateva seceri, am ajuns pe marginea unui drum prafuit, langa un lac - man made. Intre drum si lac, flori de camp multicoloare si iarba inalta, de o frumusete salbatica... Aici sunt copacii, ne spune Herman...

Unde? glumeste, probabil...

Descoperim ca iarba inalta ascundea paturile, un fel de brazde largi, specifice in permacultura...

Am primit fiecare in grija cate o brazda, sa o ingrijim, adica sa taiem iarba si florile de camp, pentru a face loc soarelui sa ajunga la copaceii care prinsesera viata dedesubt... Cu greu am inceput sa ii descoperim, aveau 2-3 centimetri, si erau plantati din loc in loc, pe paturi.

Trebuia sa avem grija sa nu ii smulgem, sa nu ii afectam, sa nu ii confundam cu alte plante... Iar din iarba inalta, tebuia sa protejam si sa pastram floarea soarelui, care avea cam 40 cm inaltime, fragila si subtire, plantata special sa tina umbra si sa protejeze copaceii.

Asa ca nu era chiar simplu, trebuia sa fii atent.

Permacultura nu categorizeaza si invalideaza plantele, dupa folosinta lor in interesul nostru, ci le integreaza in circuit, asa ca tot ce am taiat trebuia asezat inapoi pe brazde, printre copacei, ca sa devina hrana pamantului... Nimic nu se pierde, nimic nu se scoate din circuit, totul e utilizat.

Randul meu este cu plante de soc... fiecare rand e diferit, sunt adunate semnite din toata lumea si sunt prezervate, sunt recreate ecosisteme integi, nu doar ce nefoloseste acum.

Cand vor creste putin mai mari, vor fi plantate pe pamaturi pregatite de porci, cum v-am povestit.

A durat cam o ora, un fel de lectie deschisa despre ecologie, ecosisteme, echilibru, calitatea pamantului, a solului, despre clima si integrarea omului, nu ne saturam sa il ascultam pe Herman si sa-i punem intrebari...

Ne uitam in urma noastra, intr-o joaca, pe randul meu, sunt cam 10 plante pe metru, lung de vreo 5 metri, deci am scos la lumina 50 de arbusti de soc... Le zambesc, mama face o socata minunata, Ileana, vecina prietenei mele Oana face o dulceata de competitie din fructe, imi place si mirosul, diminetata se bea apa cu flori de soc, in Tamera, deci am o relatie speciala pe care am intarit-o acum.

Matematica nu imi da pace, am iubit-o realmente, ma inclin si azi in fata D-lui (pe atunci Tov.) Diriginte Cracana, deci calculez 15 oameni x 1 rand x 5 metri x 10plante/m= 750 de copacei ingrijiti.

Daca iei in considerare ca un copac are nevoie de cel putin vreo 3m in jur, probabil ca am ingrijit copacii pentru un hectar de padure!

Mult, daca te gandesti ca o padure se planteaza o data! un singur gest, anul acesta, si padurea va putea dainui secole... Cand il auzi pe Herman vorbind despre secole, timpul ti se pare nerelevant. Nici nu conteaza, nici pentru noi, cand s-a plantat o padure. Conteaza ca exista.

La fel, pentru noi si urmasii nostrii, e important sa o plantam, caci timpul trece oricum. Cu sau fara padure, insa, istoria e diferita.

Plecam fericiti... n-am plantat noi inca un hectar e padure, dar e mai aproape de realitate, sigur a contat.

In alta zi, am fost la sera, am pus seminte de copaci in rasadnite, le-am udat si am vazut cum cateva mii de copacei au prins mai multa viata. Cateva mii x 10 mp,  egal cateva zeci de mii de mp, adica cateva zeci de hectare. Sa zicem cinci mii de plante = cinci hectare.

E putin cand te gandesti ca avem nevoie de milioane de hectare. E mult cand te gandesti ca asemenea gesturi sunt aproape inexistente. E putin cand te gandesti cate consumam in fiecare zi...

Am ramas induiosata de cat de firavi erau stejarii, pinii, toti vajnicii arbori pe care ii stim, cand au sute de ani, acum erau pui, puteai sa ii darami cu cateva picaturi de apa... si aveau nevoie de noi, sa ii ajutam sa redevina plamanul nostru.

Era ca si cum imi ceream iertare, n-am stiut, iertati-ne,de data asta am inteles, nu vom mai fi iresponsabili, reveniti langa noi si dati-ne oxigen si umbra si pasari si viata!

15. Paduri? Unde?

Paduri... auzim tot timpul acest subiect, dar ni se pare ca nu face parte din viata noastra de zi cu zi...

De cand ne stim, padurile noastre se pare ca sunt tot acolo, de-a lungunl DN1, la marginea statiunilor, pe muntii pe care ii fotografiem din parcarea hotelului, la Snagov, prin tara, pe harta colorata in verde. Nu s-a prea schimbat nimic, ni se pare sau vrem sa credem ca nu am stricat prea mult.

Ce conteaza cateva hectare de copaci nevalorosi? Poate au facut loc unor culturi mult mai valoroase sau unor fabrici, drumuri sau unor cartiere, de care aveam nevoie! Nu pot sa nu am in minte imaginea unei asiatente care, in dorinta de a pune o compresa pe capul unui bolnav, calca pe furtunul care il alimenta cu oxigen...

Cele doua imagini arata situatia padurilor din lume, de parca lumea civilizata devoreaza tot ce intalneste in cale. Daca vreti sa va distrati/reveniti pe Pamant, va recomand:

http://www.globalforestwatch.org/english/interactive.maps/index.htm

Nu stam deloc bine nici noi, ne-am facut treaba cu temeinicie, am ras la fel de inconstient ca si tot restul Europei.

Avem impresia ca e vorba de lemn pentru foc, de lemn pentru constructii sau mobila, de lemn pentru hartie. Si focul il facem cu gaz, mai nou...Deci ne mai mangaiem constiinta, putin, credem noi.

Constructiile le facem din beton, mai nou...nici nu vreau sa ne gandim ce Dumnezeu se va intampla cu atata moloz cand vom descoperi alte metode mai putin invazive de a construi!?

Mobila e din lemn, macar de am fi ramas la lemnul adevarat, dar acum tocam paduri si le facem aschii ca sa facem PAL si MDF. Doar nu credeati ca aschiile din PAL sunt resturi? Zeci de vagoane pe zi de busteni sanatosi sunt tocate, zilnic, ca sa ne schimbam mobila in esenta care ne place anul acesta, model imprimat de fapt pe o foaie de hartie ce se aplica pe o aschiile presate si legate cu un clei. Glorios, nu? Si mai scump decat lemnul adevarat. E ca si cum am cumpara crenvursti de la supermarket, din ce in ce mai departe de gustul carnii, in loc sa facem o friptura...

Nu ma intind cu mobila, din pacate stiu despre ce vorbesc aici...

Hartia e alt sacrilegiu... In fiecare zi, la chioscul de alaturi se aduce maculatura pentru care s-au taiat cam 20 de copaci, e ca si cum descarca un camion de busteni, sau mai departe, un palc de copaci carora le-a trebuit o suta de ani, sau poate exagerez, cincizeci de ani, ca sa ajunga la gloria de a fi suportul de pe care ne informam despre ultimele can-can-uri fara de care nu putem trai? Inmultiti cu numarul de chioscuri din tara, cateva mii? Deci cateva zeci de mii de copaci mazgalim in fiecare zi? Citim o data si aruncam la cos, nici macar nu reciclam tot?

Toate supermarketurile ne indeasa copaci in cutia postala, omorati gata...Cred ca am primit cateva hectare pana acum, fiecare. O actiune reusita inseamna cateva tone de hartie x 20 copaci/tona, iata o zi glorioasa, in care cel de la marketing adoarme fericit, si-a indeplinit misiunea pentru care face umbra pamantului si suntem mai saraci cu doua hectare de umbra si de aer, de fapt.

Cutiile de carton... as infiinta Politia Ambalajelor. De ce trebuie sa impachetam un produs in cutii mai mari cu 50% decat e nevoie? Ca sa para ca primim mai mult? Ne furam mai multa caciula...Un magazin strange in fiecare zi, cativa copaci, poate chiar sute de copaci, la lada de gunoi...

Nu ma iau de carti, macar de ar fi fost singurul lucru pe care l-am fi facut din paduri, sa transmitem cunoasterea... poate n-ar fi rau sa nu mai pastram doar pentru noi toate cartile, ca niste sobolani, ci sa le lasam sa circule cat mai mult?

Credeati ca am terminat? Mancam paduri, de fapt mancam paduri pe post de friptura, salam, crenvursti, lapte, branza, oua... Cele mai mari despaduriri care se intampla pe glob se fac pentru a cultiva pamantul cu cereale pentru cresterea animalelor!

Padurile tropicale sunt inlocuite cu culturi de soia... Cresterea animalelor pentru consum este principala cauza a despaduririlor. Avem nevoie de suprafete din ce in ce mai mari pe care sa fie crescute, caci mancam din ce in ce mai multa carne, la fiecare masa, nu doar duminica, precum bunicii. Poate nu stiati. Au nevoie de suprafete enorme pe care sa fie crescute furaje. Si nu are importanta ca nu se taie padurea din Germania sau Austria, se gaseste o veriga slaba undeva pe Pamant si se taie padurea din Brazilia. Si asa inflorestre comertul mondial, de caram furaje din America de Sud in Nord si ajung puii americani sa se vanda la magazinul din sat de la Amarasti. Ca sunt mai ieftini. Dar nu conteaza, unde sunt crescute animalele, sau ce natie avem, daca suntem 3 miliarde de carnivori 7 zile din 7, decontarea se face in paduri, pe unde se mai gasesc. Si atunci cand cumperi un pui, sau o halca de carne, sau un salam, ia-ti adio si de la un copac de o suta de ani. Vegetarienii sunt mult mai putin invazivi, va asigur...

Dar e vorba de aceeasi atmosfera, de acelasi aer pe care nu il mai avem. Portugalia se desertifica, mai corect spus oamenii si-au distrus tara...si-au taiat copacii pana nici nu a mi fost nevoie sa ii taie, caci ecosistremul s-a prabusit, solul s-a schimbat si nu mai creste nimic, decat disperarea.

Cu ce suntem noi vinovati? Ce putere avem?

Toata vina, daca stim si nu facem nimic. Poate n-am stiut, poate n-am inteles, n-am vrut sa stim... Toata puterea, si de a face bine, si de a face rau.

Deci, fiecare din noi suntem partasi si consumam copaci, rar am auzit pe cineva sa planteze copaci. Unul, duminica, intr-o actiune mediatizata catre toti prietenii... Sau zece in curtea vilei de vacanta. Sau pentru afacere, doua hectare de fag, sa creasca repede? Sau lasam asta in (ne)grija statului, doar? Sau ne linistim, ca s-au infiintat cateva ONG-uri si ne-au salvat de griji? Nici macar nu le dam sprijin sau atentie.

In Tamera, impaduririle sunt o preocupare zinica, temeinica... Se aduna semnite, puieti de toate felurile, nu doar folositori omului, dupa mintea de acum... Suna impersonal, e vorba de oameni care cred in asta si pun in aplicare...

Oamenii insamanteaza si ingrijesc puietii in tree nusery pana ajung sa poata sa fie transplantati in teren. Responsabil de acest domeniu in Tamera este Herman, inginer silvicultor german, imi spune ca Romania e tara lui preferata, a fost in Apuseni si a lucrat intr-un proiect in padure si e totalmente fascinat de ce bogatie (inca) avem in satele noastre.

In prima zi, ne-a dus sa ingrijim cateva paturi in care erau plantate rasaduri de copaci...

11. Intr-o zi, Tamera, 15 oameni, Mii de copaci * Foto

Intr-o zi, 15 oameni am plantat,ingrijit si udat cateva mii de copaci, poate padurile de maine?!

9. Animalele, prietenii nostrii rabdatori

Nu stiati ca suntem niste neinduplecati si cruzi stapani, nu?

Nu exista animale crescute pentru a deveni hrana, nici animale domestice, chiar.  Hrana este subiect important in Tamera, ca dealtfel oriunde in lume. Si nu e vorba doar de vegetarian sau raw food,  desi si acesta e subiect de cercetare. Sunt vegetarieni, dar un grup experimenteaza si varianta raw food, de cateva luni. Raw food este mancare cruda, mancare din vegetale, seminte, samburi, fara a fi preparata termic, prin fierbere sau coacere, prajire, etc...

Nu se folosesc, in nici o varianta, lapte sau branza, nici oua. Doar untul e - mai nou - obiect de experimentare,  produs din laptele catorva vaci tinute ca element existent in habitatul natural. Asa vor fi introduse si cateva gaini, capre, etc, dar vor fi lasate sa se hotarasca singure cat de domestice vor sa ramana, vor creste la marginea padurii, cu usile deschise la tarcuri, sa aleaga cat vor din fiecare varianta.

Fiecare element e atent masurat... cate sa avem, ce facem cu ele, cat teren au nevoie sa ocupe, ce facem cu vacile sau cu alte animale cand mor, de batranete, evident? Devin hrana pentru animalele salbatice, lesurile sunt duse in padure si lasate acolo,totul intra in circuitul naturii.

Nu se pun animale la munca, ci sunt lasate sa faca ce le place... Daca ce le place sa faca poate fi folositor omului, atunci e etic si poate exista o conlucrare. Ca de exemplu, porcii sunt tinuti liberi, pe arii mari, nu sunt hraniti pentru carne sau sacrificati, ci lasati sa faca ce le place lor mai mult: sa rame! sa scormoneasca pamantul! Asa ca sunt dusi pe terenuri de destelenit, pe terenuri care trebuiesc pregatite pentru reimpadurire, pentru revigorare, unde sunt extrem de fericiti sa sape peste o jumatate de metru in adancime! Toata lumea castiga, de la solul care e lucrat perfect, la oamenii scutiti de efort si de necesitatea masinilor, fara poluare.
Au fost chiar invatati sa protejeze arborii tineri si sa recunoasca ce trebuie scos. Si doar o generatie e invatata, a doua preia invatatura, se pare!

Caii nu sunt folositi nici la carat,nici la tras carute, nici la calarit, ci la terapia psihologica a oamenilor, prin interactiunea cu ei. Oamenii invata sa aiba incredere, rabdare, sa fie fermi si sa conduca, sa nu ezite, sa comunice clar...Inca se mai cerceteaza ce le place cailor sa faca, in afara de asta.

Nici mayasi nu foloseau animalele la carat sau la calarit. Un mayas isi aducea singur,pe jos, ce avea nevoie din alt loc, nu era firesc sa exploateze un animal, cum ni se pare noua atat de normal azi, sau chiar sa le crestem ca sa le omoram, ca in lagarele de concentrare.

Suferinta animalelor se imprima in carnea pe care o consumam... suferinta din timpul vietii, cand le crestem in spatii mici, artificiale, ramane, plus experienta ingrozitoare a executiei in masa. Mancarea noastra e purtatoare de informatie, nu numai de nutrientii pe care ii cunoastem. Daca am fi putin mai senzitivi, ne-am ingrozi, cred.

Cainii traiesc intr-o  zona speciala, de 5 hectare, sunt lasati liberi sa isi dezvaluie preferintele, sa se organizeze, dar probabil ca paza e placerea lor. Dar in Tamera nu sunt case de pazit, aici toate usile stau deschise, nu se fura nimic, comunitatea  e bazata pe incredere. Nici culturile nu tebuiesc pazite, turme de oi nu sunt inca, deci se mai cauta solutii, se studiaza comunicarea cu ei.

Specialista in animale, dr veterinar, Tina, ne povesteste si are lacrimi in ochi cand o face, de suferinta animalelor, de spaima pe care o traiesc de cand se nasc in ferme industriale, caci animalele comunica intre ele si stiu ce le asteapta. De modul abuziv in care tratam caii, punandu-i sa alerge pana la epuizare si fortandu-i sa invete pasi artificiali, de dragul spactacolului.

Ne povesteste de cazuri de comuniacre intre oameni si caini. Caini  pe care oamenii au reusit sa ii inteleaga, caini care ajuta, conducand oamenii la locurile cele mai potrivite, de exemplu, sa duca animalele salbatice vindecate in Tamera, ca sa fie reintegrate in mediul lor.

Sunt documentate cazuri de caini care stau langa un om si ii comunica daca e bine sa ia o decizie sau alta,  in mod diferit.

Foarte multe intelesuri despre comunicare, despre organizare si roluri in societate sunt preluate si inspirate din comunitatile de animale. Prezenta sau lipsa sobolanilor au fost legate de atitudinea oamenilor fata de ei, s-a constatat  ca exista un raspuns la intentiile oamenilor.

Armonia si vindecarea ranilor, fie ele ale animaleleor, sau ale oamenilor, pe trup sau in suflete, al fiecaruia sau colectiv, intra in reteta pe care Tamera o aplica pentru a merge mai departe...

8. Introduction to introduction

Helena si Ria, gazdele noastre pentru Introduction week, ne aseaza in cerc si ne invita sa ne prezentam...suntem din Brazilia, Germania, Romania, Australia, Elvetia, Mexic, Canada, Portugalia, Marea Britanie, cel mai mic are 18 ani, cea mai mare sunt eu (ca varsta, evident), vorbim in engleza si uneori in germana si se traduce in engleza. Helena ne pune sa ne grupam dupa motivul pentru care am venit, cu trei variante; politica, ecologie sau iubire. Protestez, eu am venit sa cunosc si sa inteleg! La fel si elvetianul, dar suntem expediati, in lipsa de varianta, in coltul cu iubirea, la care se reduc multe, si unde oricum s-au adunat cei mai multi. Ok, putem spune si asa, am venit de dragul cunoasterii...Cativa au venit pentru ecologie si unul singur, are o motivatie politica, lucru normal la 18 ani!

Ne prezentam povestea fiecare, de ce suntem aici, cum am ajuns...Mai toti ceilalti, au auzit de Tamera de la prieteni sau cunostinte care au fost aici. Povestile fiecaruia sunt variate ca si context, dar in esenta fiecare cauta sa gasesca locul sau modul in care sa traiasca mai fericit, de fapt. Uma e din Germania si este consilier pentru alegerea carierei la o universitate si se intreaba daca chiar e in masura sa ofere sfaturi pertinente altora, altii vor un nou inceput, ca o pereche din Germania, care cauta un viitor pe care nici ei nu il pot descrie, dar sunt deschisi pentru variante. El face mobila organica, din lemn de ulm, ii simti pasiunea si durerea cand vorbeste despre asta. Altii au trecut prin crize si prietenii le-au recomandat acest loc, sa cunoasca un alt mod de viata. Martha are 3 copii, sunt cu ea, cauta un loc in care sa ii creasca, unde sa ii poata ocroti. O alta pereche, de peste ocean, din Canada, spera sa construiasca o comunitate, candva. Mezinul a venit la indemnul mamei lui, care a vizitat Tamera de curand...Eu sunt aici sa fac un studiu despre eco village-uri si sa ajut la raspandirea cunoasterii acestor locuri, cu speranta ca exista o alta lume care se naste, cat se poate de reala, functionala.

Helena are 22 de ani, e in Tamera de doi ani, dar familia ei este aici de mai multi ani, unchiul ei se ocupa de constructia lacurilor. Treaba ei este sa ne fie indrumator, organizator, translator si o face cu maxima responsabilitate si incantare. Ria este de 11 ani aici, este cam de varsta mea si se ocupa de finante si seminarii, este un fel de profesoara, sa zicem. Ne vom intalni in fiecare zi, dupa brunch, de la 12.30 la 14.30 si de la 16.30 la 18.30, in fiecare zi pe alta tema, cu specialistii din fiecare domeniu.

O zi este despre apa, o zi despre ecologie, o zi despre hrana, o zi despre copii, una despre comunitate, una despre bani, una despre animale. Duminica vom merge in pelerinaj, 10 km pe jos, evident. In afara de asta, dimineata mergem la sera, unde vom lucra in proiectul de reimpadurire...

Asta e structura Introduction week, cea mai simpla varianta de integrare si de cunoastere a modelului de viata pe care il propune Tamera, la foarte mare suprafata as spune...

Ria ne explica intentia proiectului Tamera, acela de a fi un Healing Biotope, un model de comunitate in care oamenii, animalele si plantele relationeaza pe baza de adevar, incredere si sprijin reciproc. E un model pe care il construiesc din mers, un model viu, construit prin experientare si perfectionat la fel, care ofera raspunsuri locale la criza globala, o permanenta cercetare pentru constructia unei culturi non-violente. De multe ori, am vazut, nici ei nu stiu raspunsul corect, si nu se feresc sa spuna; facem sau am facut asa, dar mai trebuie sa schimbam, sa gasim alta varianta, caci nu merge! Poate suna putin triumfalist in pliant, dar nu am rezerve, acum, dupa ce i-am cunoscut, intentia declarata de a deveni o baza pentru lucratorii pentru pace din intreaga lume, care cauta sa fie schimbarea pe care o doresc in lume, e chiar realitatea de zi cu zi. Mult mai profund decat pot sa descriu eu, cu siguranta.

7. Tamera, la prima vedere * Foto

Click pe oricare dintre imagini pentru a deschide galeria:

6. Masa noastra cea de toate zilele

In Tamera , sunt 100 de co-workers, memebri ai comunitatii, plus 30 de copii, permanent. La acestia se mai adauga intre 30 si 200 de oaspeti, pentru perioade diverse. Iarna, in sezonul ploios sunt cei mai putini, iar vara, in timpul Summer University, se aduna peste 300 de oameni din toata lumea. Oaspetii spala si vasele...

Fara angajati, fara oameni din exterior, totul e organizat si se desfasoara fara sincope. Sunt germani, gasesc eu singura explicatie...Punctualitatea e lege. Asa ca la ora 11, punct, suntem la masa.

Bucatarul bate gongul, iese in usa bucatariei (cateva containere legate intre ele, cu extensii din lemn acoperite cu folie) si impreuna cu echipa de 3 oameni, saluta lumea adunata, si anunta meniul zilei, conopida la cuptor, mancare de linte, salate, sos de verdeturi, din abundenta, gatite cu drag si iubire! Stam in picioare, la intrarea pe terasa, zambind. Mancarea e asezata in fata noastra, pe doua mese lungi, in tavi, de unde fiecare se serveste. Vegetarian, bineinteles. Trei feluri de mancare, cu multa linte, naut, fasole, uneori si sub forma de pasta, sunt realmente gustoase. Mancarea seamana cu ghiveciul nostru, dar in multiuple variante. Painea e neagra, cu seminte, si nu e intotdeauna prezenta, spre regretul meu. Singura exceptie e untul, introdus recent, dupa o lunga discutie...dar nu pentru ca e indispensabil omului ( e o discutie lunga, despre animalele care trebuie sa existe, totusi, oriunde, inclusiv vaci, care nu sunt omorate, ci mor de batranete si sunt date animalelor salbatice...)

O alta masa e plina cu salata, morcov ras, sfecla, varza rosie, sosuri si condimente.

Carafe cu apa cu soc sau lamaie, ceai din plante si cafea sunt totdeauna la dispozitie. Mandarine sau portocale, deasemeni, gasesti toata ziua. Ca merele noastre, ma gandesc. Mandarinele sunt mici, poatate, de diferite marimi, si bineinteles cu gust.

Deocamdata, doar 5% din mancare se produce aici. Restul se cumpara de la fermele din zona, cu care Tamera are contract si care produc sub indrumarea lor. Toti veciniii sunt incantati de asta, in mijlocul acestui pustiu...

Poti manca cat vrei, bineinteles, trei portii, nu conteaza, e suficient pentru toata lumea...Aceasta e una din cele cinci bucatarii din Tamera, suntem cam 50- 60 de oameni la mesele de lemn, sub umbrar. Sub alt umbrar, pe iarba, e masa copiilor, doua mame sunt cu vreo 10 copii- blonzi, evident.

Umbrarele sunt peste tot, opera arhitectului Martin Pietsch, creatorul multi-zone architecture, seamna cu flori imense, cu aripi de gaze, cu dune de nispi, cu insecte fabuloase. Sunt facute doar din bete de lemn, cabluri si plase tesute...Verzi, albe, toate culorile, sub ele ne petrecem cea mai mare parte din timp.

Ne asezam la mese oricum, oriunde... Astazi, vecinii mei de masa sunt din Grecia si din Portugalia. Mancam si vorbim, intreb de cand sunt aici si aflu ca sunt de o luna, vor sa creeze un ecovillage si de aceea au venit sa invete. Sunt doua femei, cam la 30-35 de ani.

La un moment dat, cu un castron pe post de clopotel, doi vlajgani incep sa cante, in usa bucatariei...O parodie dupa un cantec din desenele animate Cartea Junglei, care se termina cu invitatia de a spala vasele. 6 voluntari... lumea rade, si unul cate unul, se strang 6. Asa e la fiecare masa, in fiecare zi un nou gag, cu cat mai reusit, cu atat mai repede se anunta voluntari. Maine e randul meu, ma gandesc. Vreau sa vad ce inseamna...

Cand terminam de mancat, ne spalam fiecare farfuria si tacamurile in trei ape, in cele 6 chiuvete care sunt la intrare si le punem in tavi mari, care intra la masina de spalat vase. Orice rest de mancare, daca exista, mai mult coji de mandarine, se strange in galeti si se folosete pentru biogaz.

Ma simt ca in tabara, in copilarie...unii umbla desculti, in plin soare, toata lumea e fara varsta...

E ora 12, tot grupul avem intalnire la Studentcentrum, ne asteapta Helena si Ria, care ne vor fi indrumatoare o saptamana...

3. La prima vedere

La prima vedere, Tamera e un fel de tabara imensa... Pe dealuri inverzite, un fel de oaza in mijlocul unei zone aurii din cauza desertificarii, rulote, corturi, constructii fara pretentii sunt raspandite de-a lungul unor poteci sau drumuri boem prafuite...

Alungati ideea unui resort sau a unui sat conventional, caci aici se vede cum pornim de la zero si construim doar ceea ce e cu adevarat indispensabil. Pana si oaza, caci era acelasi desert care se intainde pe mii de hectare, Alentejo e poate cea mai arida si putin populata zona a Europei.

Portugalia e blanda din punct de vedere climatic- aici in sud, din mai pana in octombrie e sezon secetos, in restul anului ploua (sau ar trebui sa ploua)- asa ca traiul in rulota e posibil. Sunt mirata de rulote, casc ochii mari, credeam ca vor fi cabane din lemn, paianta. Pe fiecare deal, palcuri de rulote, sau corturi sau containere gazduiesc comunitatea Tamera, de peste 30 de ani.

Inteleg mai tarziu ca nu este usor sa construiesti, ai nevoie de aprobari, aici sunt peste 200 de rezidenti permanenti plus alte sute de vizitatori, deci ar fi nevoie de multe locuinte. Dar nici macar asta nu e motivul, sunt si oameni care se simt foarte bine mai aproape de natura, care nu simt nevoia sa se inconjoare de ziduri...si dupa ce traiesti o perioada in cort sau intr-o casa de lemn, betonul te sufoca. Incercati o perioada si veti vedea cat de greu te mai lasi zidit.

Tamera, pronuntat de toti cu evidenta dragoste si mandrie, e un fel de trib imens, o comunitate, unde totul se face prin contributia tuturor, cu trai in comun, fara ierarhiile si structurile pe care le cunoastem noi. Nimic nu e ca acasa! Sunt surprinsa, desi stiam...

Exista 5 bucatarii pentru toata comunitatea, in containere inconjurate de terase cu mese mari, din lemn, unde toata lumea ia masa, nu exista bucatarii individuale, ca sa dau doar o idee...

Bine de stiut, fondatorii si marea majoritate a rezidentilor provin din Germania, deci totul e practic, functional, fara fasoane si punctualitatea este un principiu de baza, fara gluma.

Mai mult, Tamera este un centru de cercetare, in care lucrurile se desfasoara dupa un anume proces, nu se aplica retete in graba, cu efect imediat. De exemplu, exista un grup, in care sunt implicati si studenti la arhitectura, din Lisabona si alte universitati din lume, care incearca sa inteleaga nevoile umanitatii in ceea ce priveste spatiile de locuit si sa regandeasca formule noi, pe ideea de trai in comunitate.

Uitati living-ul, camera copiilor si bucataria, camara, balcon, camera de oaspeti, nimic din toate acestea nu prea fac sens aici. Voi ajunge sa va explic.

Oamenii sunt fara varsta, parca, toti arsi de soare, cu un aer liber si nestudiat, sunt mai mult tineri, o medie sub 35 de ani, probabil. Sunt si cate trei generatii, bunici, copii si nepoti, chiar! Sunt multe femei si multi copii, blonzi, umbland liberi si nestingheriti printre ceilalati.

Se simte forta si vigoarea, privirile sunt luminoase si au un aer prietenos si noninvaziv, ne simtim imediat integrati, si eu si Cristopher, australianul cu care am venit de la gara.

Ne preia Crisa, o grecoaica ce sta in comunitate de 11 ani, ne duce direct la masa de seara, unde mancarea e realmente delicioasa, foarte departe de gustul cu care asociez mancarea vegetariana! Ne face un instructaj scurt, povestim in timp ce ia masa cu noi, maine incepe saptamana introductiva la care participam, ne arata unde dormim si ne invita la bar, de la 8, sau la film, aratandu-ne o directie peste dealurile din jur. Bar si film, nu ma asteptam...

Bine ca am optat pentru cabana de lemn, in loc de cort, caci e cam frig... In cabana e cald, sunt 4 paturi, dar sunt singura, ceea ce e foarte bine!

GALERIE FOTO TAMERA

Ma hotarasc sa merg pana la bar, sa nu pierd nici o clipa, sa vad tot. Nu imi e somn inca, desi am facut un drum lung azi...Oarecum usor de ajuns, desi potecile nu au nume, indicatoare sau lumina! Asa ca primesc inca o indicatie de la o femeie pe care o intalnesc si tin directia unei stele. Luna noua e in spatele meu si ma tot uit cat e de frumoasa... Bine ca am retinut unde era luna, caci la intoarcere, dupa ce am baut un pahar de apa tonica (era si alcool la bar), a trebuit sa ma orientez dupa stele, behaitul oilor, luna, dar am ajuns cu bine pe dealul pe care locuiesc, mandra de mine ca nu m-am speriat, singura, prin bezna, fara sa stiu exact drumul, si am si nimerit cabana dupa numai doua incercari!

Tamera imi da impresia unui loc cu profunzime, bogat in intelesuri si cunoastere, in pofida modestiei cladirilor, e ceva ce se simte in aer...cred ca o sa imi placa foarte mult...

Noapte buna, dupa prima zi!