35.Scoala, scolar, scolire...

Am pierdut antrenamentul de a diseca fiecare fraza in propozitii, cuvinte, de a le pune etichete de subiect, adverb, gen...ce departe mi se pare acum acea vreme a copilariei. Caiete pline de exercitii, ore intregi framantand  conjugari...Mi se pare hilar. Cate am invatat, Doamne!

Am fost pasionata de literatura...de fapt, nu atat de literatura culta, cat de povesti. In scoala generala scriam cele mai lungi compuneri din toata clasa. 10-12 pagini...  Si toti colegii aclamau sa le citesc, in fiecare ora de limba romana! Va dati seama cat de mandra si incurajata ma simteam! O lunga perioada am crezut-  si binecuvantata fie  inocenta- ca am real talent! Mai tarziu, am realizat motivul real al succesului de audienta:  era cea mai buna varianta de a consuma ora si ca urmare, sa nu mai fie si altii ascultati. Dar acum, cand astern cuvinte, ma simt din nou acasa, in copilarie,  pregatind ceva pentru colegii mei, care vor dori sa asculte ce mi-a trecut mie prin minte.

Copilaria, binecuvantata  inocenta. Vremea  cand invatam cu sarg tot ce ni se punea pe tava. Bun sau rau, util sau nu, e o alta discutie. Acum, cand ma uit inapoi, stiu ca am invatat cu toata convingerea ca ma pregatesc temeinic pentru viata si ca totul va capata sens, intr-o buna zi, cand voi fi mare.  Oare am mai putea invata daca am deveni adulti mai repede? Cred ca nu. Istorie sau chimie...groaznic! Mi-a luat un un an sa tin minte formula apei... Cine m-ar mai putea convinge acum sa invat matematica pe care am adorat-o? Aveam caiete intregi de exercitii de analiza matematica pentru ca imi placea?

Am dat la liceul de informatica pentru ca imi iubeam tatal, un inovator pasionat  de tehnica. Nu agream deloc matematica, si m-am simtit smulsa din lumea mea de cuvinte, caci la liceu noul profesor nu agrea ideile personale. La matematica, de-abia am luat un cinci sa  trec primul trimestru. Dar Universul avea alte planuri cu mine, se pare. In vacanta de iarna, am mers pentru prima oara la discoteca, cu un grup de prieteni.  La intrare, ne-am scos carnetele de elev, ca sa ne  legitimam. Prietenii - printre care si Dinu, cel pe care il placeam, ca la 15 ani- au vazut nota cinci si au ras de mine! DA?!

Al doilea trimestru am avut media noua! Si apoi tot liceul, media 10! Si am ajuns sa ador matematica...as rezolva si acum matrice. De aici si pana la a adora informatica a fost doar un pas.  

Mai departe, am cazut cu succes la admiterea in facultate, caci ma credeam invincibila, desteapta...si nu am luat in serios pregatirea. Altii, mai putin convinsi de propria inteligenta, au muncit si au intrat.

Am cazut cu glorie cu acelasi grup cu care fusesem la discoteca in urma cu patru ani. Al doilea an,  dupa ce am muncit la IIRUC ca dispecer si ma adresam tuturor cu “tovarase”, am mers cu acelasi grup sa vad daca am intrat la facultate, unde concuram pe 25 de locuri. Am parcurs lista de jos in sus.  Nici 25, nici 24, nici 17, nici 8...Si cu ultima speranta...am intrat prima! Nici acum nu imi vine sa cred. Roboti si calculatoare. Si mi-a placut enorm!

Am inmagazinat multe, prea multe pe care nu le-am folosit...  Culmea este ca am invatat mai mult din experienta in sine de a urma o facultate, decat mi-a ramas din cunoasterea pe care am primit-o.  Am dat biletul inapoi la primul examen, la oral, caci credeam ca nu stiu nimic. Dar la scris aveam 10. Nu imi spusese nimeni sa nu intru in panica, ca ideile vin...           Ai mei, fara facultate, de unde sa stie?  Si in viata la fel, cateodata imi vine sa dau biletul inapoi: NU STIU!  

Acum stiu ca scoala, cu toate materiile predate,  e doar un cadru ca sa te slefuiesti, sa te formezi. Din pacate,  si acum, batem seaua ca sa priceapa iapa... Oare cat de mult am progresa, cat de bine am invata ceea ce ne trebuie cu adevarat daca am adauga in scoala si pregatirea morala a copiilor nostri?

Daca le-am explica ce este succesul, echipa, esecul, limitele prieteniei, negocierea, analiza solutiilor,  motivatia, incurajarea, pasiunea, compromisul, frica, indrazneala, curajul, cum sa faci fata provocarilor, cum sa transformi o problema intr-o sansa, cum sa fii creativ, inovativ, cum sa ai curajul de a te aventura, cum sa nu te multumesti cu supravietuirea? Cum sa iubesti –pe altii, sau ceea ce faci, sau tara, sau familia, si chiar sa te iubesti pe tine insuti?

Poate veti spune ca e treaba educatiei de acasa...Da, e adevarat. Dar poate nu toti parintii au cunoasterea, poate nici ei nu au descifrat inca meandrele vietii in modul cel mai fericit.

Un om care a trecut prin succes si infrangere si apoi iar succes, va putea preda, va putea fi un mentor.  Realizati cat de grozava ar fi scoala daca ar cuprinde si antrenamentul pentru succes, pe langa cunoasterea tehnica pe care o ofera? Si asta nu doar la facultate, sau la liceu. La fiecare nivel, de la gradinita...

Imi amintesc si acum cat de nedreptatita m-am simtit si cat de neinteles pentru mine a fost gestul educatoarei care m-a urecheat ca am desenat o lebada si i-am facut niste linii rosii pe gat, caci mi se parea ca asa arata mai bine?  Ani de zile, undeva in mintea mea a ramas intrebarea: oare daca nu fac asa cum se asteapta ceilalti si cum e “normal”, o sa fiu penalizata?

Cum s-ar simti absolventii oricarei scoli daca ar sti ca au posibilitatea reala de a-si realiza visele, oricat de indraznete ar fi ele? Daca ar sti cum sa abordeze viata de pe pozitia unui invingator? Cu ce aripi si cu ce entuziasm ar pleca la drum? Ce lume ar crea?

Una miraculoasa, va asigur!

p. s. Am fost si sunt o norocoasa sa fi avut profesori minunati, dealtfel, care nu s-au rezumat la cunoasterea din manual... ne-au dat si pretioase lectii de viata.  

Multumesc tuturor profesorilor mei, si nu voi putea sa ii numesc pe toti...D-lui Diriginte Cracana, care ne ducea in fiecare weekend sa escaladam munti, sa ne depasim limitele, nu doar pentru pasiunea cu care ne preda matematica, D-nei Profesoare de Chimie, caci ne intreba cand avem de gand sa citim literatura universala, D-nei Profesoare Puia, care facea  o gluma din nesuferita fizica...D-lui Profesor Papuc, pentru ca ne invata disciplina prin sport... tuturor, tuturor, pentru pasiunea si profesionalismul de care au dat dovada...  Cu multa iubire si recunostinta!