Intalnesc oameni in drumul meu...si incerc sa iau din fiecare intalnire, miracolul si intelesul ei, dincolo de imagini, dincolo de cuvinte, dincolo de etichetele pe care le pun, involuntar, din obisnuinta, desi gandesc foarte pozitiv si cred ca sunt toleranta (de fapt, nu prea sunt, am constatat)...
Nimeni nu se afla intamplator in calea ta...fie el calatorul din metrou, vanzatoarea de la magazinul din colt sau soferul din masina din fata ta in trafic...
Totul este un caleidoscop, cu mii de culori, de fatete si de reflexii, care imi arata permanent, cu obstinenta, Adevarul. Adevarul despre lume, despre ceilalti, despre divin? Nu neaparat...
Adevarul despre MINE. Iertati-mi ego-ismul si ego-centrismul. As vrea sa nu am dreptate de data asta.
Caci ceilalti imi reflecta tot ceea ce sunt eu, in fiecare moment, fara nici o partinire, total transant si fara putinta de tagaduiala.
Tot ceea ce observ, ce judec la celalti este ceea ce este prezent in mine. Ce apreciez, dar si ce detest. Toate etichetele pe care le pun celorlalti sunt etichetele pe care ar trebui sa mi le pun mie. Nu din solidaritate sau din bun simt. Ci pentru ca ceilalti oameni reflecta, ca intr-o oglinda din poveste, ceea ce sunt eu, cu toate partile pe care le vad si le stiu (sunt muncitoare, sau fara rabdare...) dar si cu ce nu stiu sau nu vreau sa stiu, caci reflecta si spatele pe care nu mi-l pot vedea sau nu vreau sa mi-l vad, caci imi ascund sau exilez aici slabiciunile, fricile...de fapt proiectam in afara noastra, prin altii, prin ceilalti, cunoscuti sau necunoscuti, adevarata noastra esenta, ca sa o vedem.
Si de cate ori privesc oamenii si spun ceva despre ei, placut, dar mai ales neplacut, e o lectie despre mine. Fie si: ''de ce oare s-a imbracat atat de anost?''
Ce legatura ar putea avea atitudinea ingandurata a doamnei care a trecut pe langa mine cu viata mea? Ma uit la ea si imi spun: ''mai bine nu s-ar framanta, ca nu are nici un rost, orice preocupare e contraproductiva...'' si apoi merg mai departe si imi reiau propria viata la framantat, sau economia...
Ce legatura ar avea cersetorul de pe strada cu mine? Ma uit la el si spun: "oamenii astia chiar au sansa de a fi mai mult decat ceea ce sunt azi, oare de ce se multumesc cu rolul asta, ar trebui sa faca ceva sa isi schimbe viata..."
Merg mai departe, si imi spun acelasi lucru, mie, de data asta... Zambesc, si ii multumesc cersetorului ca mi-a adus aminte...Unul m-a vazut zambindu-mi si mi-a strigat: ''Ce zambesti, cucoana?!'', crezand ca rad de situatia lui...doar ii multumeam, incurajandu-l ca poate iesi de acolo.
Si asa, dialogul interior pe care il am, aproape involuntar, despre zeci, sute de oameni pe care ii vad pe strada sau la televizor, sau in lumea virtuala, s-a transformat dintr-o observare a celorlalti intr-un dialog despre mine. Tot ce spun despre ceilalti, ar trebui sa imi spun mie. E dureros la inceput. Dar incitant, incercati si o sa fiti uimiti cat de bune sfaturi va dati fara sa stiti.
Mai nou, am invatat sa intorc orice replica pe care o dau cuiva, orice sfat, opinie, judecata sa mi-o intorc mie...Si nu e chiar ceea ce as vrea sa aud, dar e intotdeauna adevarat.
''Poti mai mult, ai mai multa incredere'' le spuneam tuturor, caci vad in fiecare un potential imens si lipsa de ambitie sau de curaj.
Zambind, constat ca de fapt imi tot spun asta, de ceva ani si nu m-am ascultat, foarte preocupata sa le-o spun doar celorlalti, considerandu-ma prea curajoasa, prea aventuroasa, chiar. Oare sa fie asa? Acum stiu ca nu sunt chiar atat de curajoasa cat as putea sa fiu.
Ce joc magnific!
Tu ce sfaturi le dai altora?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Invitatie deschisa pentru comentarii!