37. DISECTIE: SCOPUL VIETII

Nu va asteptati sa va dau RASPUNSUL la intrebarea care este scopul vietii... Ar fi prea simplu...

 Nu pentru ca nu l-as sti, ci pentru ca este un raspuns care trebuie descoperit. Am cautat raspunsul la aceasta intrebare in multiple feluri: cu mintea, cu inima, cu fapte, fara fapte, singura sau cu ceilalti, acasa sau in lumea larga, in abundenta sau in saracie si de fiecare data am crezut ca am gasit raspunsul final si bineinteles ca am exclamat Evrika! Doar ca sa constat ca nu am inteles TOTUL inca... ca mai am ceva de descoperit... Am avut diferite raspunsuri pana acum...Unele au fost valabile o luna, altele zece ani, altele o clipa, altele o zi...E o cautare fara sfarsit...Am inteles ca insasi cautarea face ca aceasta lume sa existe...E un decor in care ne cautam sensul de a fi. 

Lucrurile sunt magnific de complexe -nu complicate- dar simple in acelasi timp... Tot ce este in viata noastra este la fel de pretios si de imporant. Tot ce traim are importanta colosala...De la primul gand, prima actiune pana la ultimele...Poate suna infricosator. Totul se inregistreaza... si totul are efect.

Cand spun asta, ma simt de parca pana acum mergeam nepasatoare pe o campie si brusc am aflat ca merg pe sarma...Oarecum adevarat, doar ca nu avem unde sa cadem de pe sarma asta, caci oriunde am calca, e alta sarma, la fel de valabila ca oricare alta...

Asa ca relaxati-va, orice ati face sau orice ati trai, oricum ati face,  e in regula...Cand totul conteaza enorm si la fel de mult, nu mai trebuie sa alegi ceva mai important si sa fugi de ceea ce nu e important, ci totul devine sacru si magnific.

M-am surprins de cateva zile gandindu-ma din nou ce am de facut, ce trebuie sa mai rezolv...Si agenda s-a umplut, bineinteles imediat...tot felul de probleme s-au ofertit sa ma ajute sa am satisfactia rezolvarii lor! E un pachet complet. Rezolvarea vine la pachet cu problema, solutia cu provocarea. Ca si cum am dat verde in intersectie, din directia chestiuni care trebuiesc rezolvate, desi nu iti fac placere... Si am realizat ca revin la un mod de gandire vechi...Incet, incet, pe nesimtite, ca niste papuci vechi pe care ii gasesti cand faci ordine in dulap si nu te induri sa ii arunci, caci i-ai purat atata timp ca au ajuns ponositi dar din ce in ce mai confortabili...Ii mai incerci o data, de dragul vremurilor lor de glorie si in loc sa ii dai,  te trezesti ca incepi sa ii porti din nou...

M-am lasat impresionata de tanguielile ademenitoare din jurul meu care spuneau cu cea mai mare sinceritate: “nu am timp!”, am multe de rezolvat... Simpla, banala conversatie?  Si desi stiu, ca in calatoria lui Ulise, ca ar fi trebuit sa-mi astup urechile cu ceara..m-am  lasat tentata, ademenita sa revin si eu la vechi tipare si sa ma famant, sa fiu preocupata de ce mai trebuie “fixat”, “rezolvat”, “reparat”, asa cum gandeam in urma cu cativa ani.  Am revenit la perceptia vietii ca fiind aproape buna, cu cateva aspecte care trebuiesc “rezolvate” si de care trebuie sa ma ocup... de parca existenta mea ar fi un svaitzer care are nevoie de plombe in gaurile inerente calitatii de svaitzer.

De ce? De cand am uitat sa traim? Oare am trait cu adevarat vreodata?

De ce ne trezim dimineata? Ca sa mergem la serviciu/bussines sa avem bani sa mancam si sa platim casa si vacantele?

Nu mai vreau sa ma trezesc pentru agenda plina de chestiuni de rezolvat!

Si credeti-ma, nu problemele de rezolvat sunt cele care ma asteapta...Eu le dau chemarea...realizez ca eu le adun, constiincioasa, ca sa imi justific uneori existenta.  Ai o enorma satisfactie cand rezolvi situatii, probleme, cand iti dovedesti ca esti inteligent sau inspirat sau creativ sau bataios. Cu cat mai mari cu atat mai mare satisfactia...

Deci, revin la intrebarea: care este scopul vietii? Caci trebuie sa fie un rost pentru care venim aici...iar si iar, asa cum am inceput si eu sa cred...

E o intrebare prea mare si grea pentru o miercuri dupa-amiaza, fie ea si dupa Paste...

Asa ca m-am gandit sa o desfac in parti mai mici...Un bun prieten avea aceasta  teorie: cand o problema e prea mare, o desfac in felii mici, pe care le pot intelege...

Deci, in loc sa ma gandesc care o fi scopul vietii mele si sa incerc sa il aplic in ceea ce fac azi, m-am gandit sa ma gandesc doar la ziua de azi.

Ce scop are viata mea azi?

Ce vreau eu astazi de la viata mea? Ce vreau sa fac azi cu viata mea?

Am cateva ore...daca scad orele de somn, mai raman cu inca vreo 10 ore, de acum si pana la ora culcarii...

Ce pot sa fac mai mult, mai bine, mai frumos cu viata mea? Cum pot sa cresc, sa fiu mai mult ca ieri, cum pot sa fac ceva care sa aiba valoare?

Si brusc, raportandu-ma doar la ziua de azi, totul a devenit mai simplu...Nu mai am incarcatura aceea: CE FACI CU VIATA TA? ca o responsabilitate imensa lasata pe umerii firavi ai mintii mele umane...Intrebarile: oare sunt pe drumul cel bun, oare fac ce trebuie, oare imi indeplinesc si imi inteleg misiunea, oare pot sa fac ceva care sa conteze- au devenit mult mai prietenoase raportate doar la ziua de azi.

Stiu ce pot sa fac in zece ore, AZI. Stiu ce trebuie sa fac, stiu cum sa fac si voi face cat voi putea de bine, orice lucru, oricat de mic. Stiu cum sa gestionez viata mea astazi. Imi asum responsabilitatea pentru ceea ce fac astazi si aleg tot ceea ce cred eu ca aduce valoare in viata mea si a celorlalti.

Asa ca am refacut agenda.

AZI, pe agenda mea au aparut capitole noi:

-        ce bucurie le fac celorlalti astazi?

-        ce bucurie fac familiei mele astazi?

-        ce bucurie imi fac astazi?

Poate ca e vorba de un telefon dat mamei mele...poate ca e vorba de un mesaj unor matusi odinioara cuib de rasfat...poate e vorba de raspuns la un email pe care il tot aman...

Cand sa continui agenda cu restul “de rezolvat”, ca de exemplu: sa repar masina de spalat sau sa fac ordine in dulap, sau sa platesc factura de telefon, sau sa revizuiesc un contract, sau sa am o negociere pe care o aman, am constatat ca multe le pot trece in categoriile de mai sus!

Pot si vreau sa fac o bucurie cuiva sa ii raspund la email...chiar daca inainte o luam ca pe ceva greu, acum nu mai pare...Pot sa revizuiesc contractul pe care il aman de cteva zile...partenerii mei o sa se bucure!

Si asa mai departe...constat ca bucuria pe care o pot face celorlalti e un motor mult mai puternic decat nevoia care ma mana cu greu inainte.  

Dar cea mai mare surpriza am avut-o la capitolul “ce bucurie imi fac astazi?”!

Ciudat! Nu mi-am pus problema asa niciodata...Nu mi-am pus in agenda niciodata o bucurie pentru mine...Da, am avut intotdeauna planuri, proiecte, vise mari si mici, dorinte de indeplinit, si multe mi s-au indeplinit, multe s-au realizat...Dar nu mi-am pus niciodata in agenda sa imi fac o bucurie. Mie. Zilnic. Azi. Aici. Asa cum se poate.

Bucuria mi-o gasesc in aproape tot ceea ce fac...am satsfactia muncii implinite, ca toata lumea... dar nu am fost subiectul atentiei mele pana acum, ca si persoana pretuita careia ii faci o bucurie.

Am muncit, creat, lucrat, studiat, invatat, perfectionat, analizat,... cu sarguinta, cu temeinicie, cu daruire, cu responsabilitate, cu sentimentul datoriei, cu stradanie, cu incredere, samd...Si m-am si bucurat de rezultate, m-am bucurat de proces, m-am bucurat de tot parcursul...

Dar acum realizez ca niciodata nu m-am trezit dimineata cu gandul: “ce bucurie vrei sa iti faci azi?”! Ci cu gandul: "ce am de rezolvat azi?"...suna cunoscut, nu? 

De acum incolo, pentru ca ma iubesc, asa cum ii iubesc si pe ceilaltii, voi fi subiect pe agenda mea...

Va invit sa deveniti subect de agenda personala, deci... Ca si cum e ziua ta in fiecare zi. E inca o zi pe care ai dreptul si onoarea sa o traiesti.  E a ta, personal. Nimeni nu traieste aceasta zi din perspectiva ta... Deci e ziua ta in fiecare zi.  

Ce scop are ziua ta de azi?

Ce bucurii daruiesti altora?

Ce bucurie iti faci azi?