3. La prima vedere

La prima vedere, Tamera e un fel de tabara imensa... Pe dealuri inverzite, un fel de oaza in mijlocul unei zone aurii din cauza desertificarii, rulote, corturi, constructii fara pretentii sunt raspandite de-a lungul unor poteci sau drumuri boem prafuite...

Alungati ideea unui resort sau a unui sat conventional, caci aici se vede cum pornim de la zero si construim doar ceea ce e cu adevarat indispensabil. Pana si oaza, caci era acelasi desert care se intainde pe mii de hectare, Alentejo e poate cea mai arida si putin populata zona a Europei.

Portugalia e blanda din punct de vedere climatic- aici in sud, din mai pana in octombrie e sezon secetos, in restul anului ploua (sau ar trebui sa ploua)- asa ca traiul in rulota e posibil. Sunt mirata de rulote, casc ochii mari, credeam ca vor fi cabane din lemn, paianta. Pe fiecare deal, palcuri de rulote, sau corturi sau containere gazduiesc comunitatea Tamera, de peste 30 de ani.

Inteleg mai tarziu ca nu este usor sa construiesti, ai nevoie de aprobari, aici sunt peste 200 de rezidenti permanenti plus alte sute de vizitatori, deci ar fi nevoie de multe locuinte. Dar nici macar asta nu e motivul, sunt si oameni care se simt foarte bine mai aproape de natura, care nu simt nevoia sa se inconjoare de ziduri...si dupa ce traiesti o perioada in cort sau intr-o casa de lemn, betonul te sufoca. Incercati o perioada si veti vedea cat de greu te mai lasi zidit.

Tamera, pronuntat de toti cu evidenta dragoste si mandrie, e un fel de trib imens, o comunitate, unde totul se face prin contributia tuturor, cu trai in comun, fara ierarhiile si structurile pe care le cunoastem noi. Nimic nu e ca acasa! Sunt surprinsa, desi stiam...

Exista 5 bucatarii pentru toata comunitatea, in containere inconjurate de terase cu mese mari, din lemn, unde toata lumea ia masa, nu exista bucatarii individuale, ca sa dau doar o idee...

Bine de stiut, fondatorii si marea majoritate a rezidentilor provin din Germania, deci totul e practic, functional, fara fasoane si punctualitatea este un principiu de baza, fara gluma.

Mai mult, Tamera este un centru de cercetare, in care lucrurile se desfasoara dupa un anume proces, nu se aplica retete in graba, cu efect imediat. De exemplu, exista un grup, in care sunt implicati si studenti la arhitectura, din Lisabona si alte universitati din lume, care incearca sa inteleaga nevoile umanitatii in ceea ce priveste spatiile de locuit si sa regandeasca formule noi, pe ideea de trai in comunitate.

Uitati living-ul, camera copiilor si bucataria, camara, balcon, camera de oaspeti, nimic din toate acestea nu prea fac sens aici. Voi ajunge sa va explic.

Oamenii sunt fara varsta, parca, toti arsi de soare, cu un aer liber si nestudiat, sunt mai mult tineri, o medie sub 35 de ani, probabil. Sunt si cate trei generatii, bunici, copii si nepoti, chiar! Sunt multe femei si multi copii, blonzi, umbland liberi si nestingheriti printre ceilalati.

Se simte forta si vigoarea, privirile sunt luminoase si au un aer prietenos si noninvaziv, ne simtim imediat integrati, si eu si Cristopher, australianul cu care am venit de la gara.

Ne preia Crisa, o grecoaica ce sta in comunitate de 11 ani, ne duce direct la masa de seara, unde mancarea e realmente delicioasa, foarte departe de gustul cu care asociez mancarea vegetariana! Ne face un instructaj scurt, povestim in timp ce ia masa cu noi, maine incepe saptamana introductiva la care participam, ne arata unde dormim si ne invita la bar, de la 8, sau la film, aratandu-ne o directie peste dealurile din jur. Bar si film, nu ma asteptam...

Bine ca am optat pentru cabana de lemn, in loc de cort, caci e cam frig... In cabana e cald, sunt 4 paturi, dar sunt singura, ceea ce e foarte bine!

GALERIE FOTO TAMERA

Ma hotarasc sa merg pana la bar, sa nu pierd nici o clipa, sa vad tot. Nu imi e somn inca, desi am facut un drum lung azi...Oarecum usor de ajuns, desi potecile nu au nume, indicatoare sau lumina! Asa ca primesc inca o indicatie de la o femeie pe care o intalnesc si tin directia unei stele. Luna noua e in spatele meu si ma tot uit cat e de frumoasa... Bine ca am retinut unde era luna, caci la intoarcere, dupa ce am baut un pahar de apa tonica (era si alcool la bar), a trebuit sa ma orientez dupa stele, behaitul oilor, luna, dar am ajuns cu bine pe dealul pe care locuiesc, mandra de mine ca nu m-am speriat, singura, prin bezna, fara sa stiu exact drumul, si am si nimerit cabana dupa numai doua incercari!

Tamera imi da impresia unui loc cu profunzime, bogat in intelesuri si cunoastere, in pofida modestiei cladirilor, e ceva ce se simte in aer...cred ca o sa imi placa foarte mult...

Noapte buna, dupa prima zi!